Sandra se simțea deprimată în timp ce se lupta cu vântul rece de iarnă să ajungă la ușa florăriei. Avusese o viață foarte ușoară, ca o adiere de primăvară. Dar când fusese în luna a patra la a doua sarcină, un accident de mașină i‑a furat această ușurare. În săptămâna aceea ar fi trebuit să nască un băiat, iar ea deplângea acea pierdere. Și dacă asta nu era îndeajuns, firma la care lucra soțul ei vorbea de un transfer. Apoi sora ei, care urma să vină în vizită, o sună să‑i spună că nu mai poate veni. Mai rău, o prietenă o înfurie pe Sandra când sugeră că poate pierderea ei era calea lui Dumnezeu spre maturitate, să o învețe să fie recunoscătoare cu lucrurile bune din viața ei și să poată fi mai înțelegătoare cu alții care suferă.
Oare ea a pierdut un copil? – Nu. N‑are nicio idee despre cum mă simt eu! își spunea Sandra. Se așteaptă să fiu recunoscătoare? Recunoscătoare pentru ce? – se întreba ea. Pentru un șofer neatent al cărui camion de‑abia dacă a fost zgâriat când a dat cu spatele în mașina mea? Pentru airbag-ul care mi‑a salvat viața dar a luat viața copilului meu?
– Bună ziua. Cu ce vă pot ajuta?
Vocea florăresei o făcu să tresară.
– Scuze, spuse florăreasa, pe nume Jenny. N‑am vrut să credeți că vă ignor.
– Am nevoie de un aranjament.
– Doriți ceva minunat sau obișnuit, sau poate vă place provocarea zilei cu preferata clienților, eu îl numesc Ornamentul Special de Ziua Recunoștinței? Jenny observă curiozitatea Sandrei și continuă. Sunt convinsă că florile spun o poveste, că fiecare aranjament sugerează un anumit sentiment. Căutați ceva care să transmită recunoștință?
– Nu chiar! răbufni Sandra. Scuze, dar în ultimele cinci luni tot ce putea merge rău a fost rău.
Sandra își regretă răbufnirea dar fu surprinsă de răspunsul lui Jenny.
– Am aranjamentul perfect pentru d‑voastră.
Clopoțelul ușii de la intrare sună.
– Barbara! Bună! spuse Jenny. Comanda ta este gata. Un moment.
Jenny se scuză politicoasă față de Sandra și se duse în micul ei atelier din spate. Apăru la scurt timp cu un aranjament masiv de verdeață, fundițe și cozi de trandafiri. Doar că florile de trandafiri lipseau, fuseseră tăiate.
– Îl dorești în cutie? întrebă Jenny.
Sandra privi reacția Barbarei. Să fie o glumă? Cine vrea trandafiri fără trandafiri! Se aștepta la râsete, când cineva ar fi observat lipsa florilor în vârful tulpinilor țepoase, dar niciuna dintre femei nu glumea.
– Da, te rog, este desăvârșit, spuse Barbara. Ai crede că după trei ani de când tot comand Ornamentul Special nu aș mai fi mișcată de semnificația lui, dar mi se întâmplă din nou. Va plăcea și familiei. Mulțumesc.
Sandra se holba. Ce discuție normală despre un aranjament atât de ciudat? se mira ea.
– Doamna tocmai a plecat cu … , bolborosi Sandra arătând cu degetul.
– Da?
– Păi, nu avea flori!
– Corect, eu am tăiat florile.
– Ooo?
– Da. Acesta este specialul. Eu îl numesc Buchetul de Țepi de Ziua Recunoștinței.
– Dar de ce plătesc oamenii pentru așa ceva? chicoti Sandra.
– Chiar vreți să știți?
– N‑aș pleca fără să știu!
– În urmă cu trei ani Barbara a venit la florărie simțindu‑se cam cum cred că vă simțiți d-voastră azi, explică Jenny. Simțea că are foarte puține pentru care să fie recunoscătoare. Își pierduse tatăl din cauza cancerului, afacerea de familie nu o ducea bine, fiul ei se droga, iar pe ea o aștepta o operație majoră.
– Vai! spuse Sandra.
– Chiar în același an mi‑am pierdut și eu soțul, explică Jenny. Am preluat frâiele florăriei și pentru prima oară m‑am simțit complet singură. Nu aveam copii, nu aveam soț, nu aveam familie în apropiere și o datorie prea mare să‑mi mai permit să călătoresc.
– Ce ați făcut?
– Am învățat să fiu recunoscătoare pentru țepi.
– Țepi? ridică din sprâncene Sandra.
– Eu sunt creștină. I‑am mulțumit întotdeauna lui Dumnezeu pentru lucrurile bune din viață și nu m‑am gândit niciodată să‑L întreb de ce mi se întâmplă lucruri bune. Dar când am fost lovită de cele rele, am întrebat! M‑am bucurat mereu de „florile” vieții, dar apoi țepii mi‑au arătat frumusețea mângâierii lui Dumnezeu. Știi, Biblia spune că Dumnezeu ne mângâie când avem probleme, ca prin mângâierea Sa să învățăm cum să‑i consolăm la rândul nostru pe alții.
– O prietenă mi‑a citit și mie acest pasaj și am fost furioasă! a recunoscut Sandra. Adevărul cred că este că nu vreau să fiu consolată. Am pierdut bebelușul și sunt furioasă pe Dumnezeu.
– Bună, Phil! strigă Jenny când un bărbat chel și rotofei intră în florărie.
Jenny atinse încet brațul Sandrei și merse să‑l întâmpine. Phil îi dădu o îmbrățișare caldă.
– Am venit pentru douăsprezece tulpini țepoase! spuse Phil râzând cu toată inima.
– M‑am gândit eu, spuse Jenny. Ți le‑am pregătit deja.
Jenny aduse un aranjament înfoliat din vitrina frigorifică.
– Minunat, spuse Phil. Soția îl va îndrăgi.
Sandra nu se putu abține să nu întrebe.
– Sunt pentru soția d-voastră? Nu vă supărați dacă întreb, de ce țepi?
Phil observă curiozitatea Sandrei, tot așa cum fusese el prima oară când a auzit de buchetul țepos.
– Nu mă supăr. De fapt mă bucur că ai întrebat, spuse el. Cu patru ani în urmă eu și soția eram pe cale să divorțăm. După patruzeci de ani ajunsesem într‑un impas, cu probleme peste probleme. Ne‑am salvat căsnicia, iubirea, de fapt. Anul trecut am intrat aici pentru niște flori. Poate că am menționat că am supraviețuit unei perioade dificile fiindcă Jenny mi‑a povestit cum ține ea în vază niște tulpini de trandafiri … doar tulpini! … să‑i amintească de cele învățate din momentele spinoase. Asta m‑a convins. Am dus acasă doar tulpinile. Eu și soția am hotărât să asociem fiecărei tulpini o situație spinoasă din viețile noastre și să mulțumim pentru ce ne‑a învățat acea problemă. Sunt sigur că buchetul de tulpini poate deveni o tradiție.
Phil îi plăti lui Jenny, îi mulțumi încă o dată și, când să plece, îi spuse Sandrei:
– Îți recomand cu căldură Ornamentul Special!
– Nu știu dacă pot fi recunoscătoare pentru țepii din viața mea, îi spuse Sandra lui Jenny.
– Din experiența mea, țepii fac trandafirii mai speciali. Prețuim și mai mult grija lui Dumnezeu în momentele dificile. Amintește‑ți că și Iisus a purtat o coroană de spini ca noi să cunoaștem iubirea Sa. Să nu ai resentimente față de țepi.
Lacrimile începură să curgă pe obrajii Sandrei. Pentru prima oară de la accident a dat drumul resentimentelor.
– Iau și eu douăsprezece tulpini țepoase, te rog.
– Speram să o faceți, spuse Jenny. Îi pregătesc într‑o clipă. Apoi, ori de câte ori te uiți la ei să îți amintești să apreciezi atât momentele bune cât și cele dificile. Amândouă ne ajută să progresăm.
– Mulțumesc. Cât îți datorez?
– Nimic. Doar să îmi promiți că vei lucra să‑ți vindeci inima. Primul aranjament de acest fel este întotdeauna din partea mea.
Jenny îi înmână Sandrei și o felicitare.
– Atașez o felicitare acestui aranjament, dar poate ai vrea să o citești mai întâi. Este o rugăciune scrisă de un domn orb. Citește‑o!
Dumnezeul meu, nu ți‑am mulțumit niciodată pentru țepii mei! Ți‑am mulțumit de o mie de ori pentru trandafiri, dar niciodată pentru țepi. Învață‑mă care este harul crucii pe care o port. Învață‑mă care este valoarea țepilor mei. Arată‑mi că am urcat la Tine pe calea durerii. Arată‑mi că lacrimile mele au făcut curcubeul meu.1
– Dumnezeu să te binecuvânteze, spuse Jenny înmânându‑i ornamentul special. Aștept să ne cunoaștem mai bine.
Sandra zâmbi. Deschise ușa și păși afară cu speranță.
- George Matherson (1842-1906)↑