Era ziua mea și am reapelat o rudă care mă sunase anterior, dar spre surprinderea mea nu am recunoscut vocea. Femeia care a răspuns vorbea cu voce slăbită, ca și cum ar fi fost bolnavă sau tocmai s‑a trezit, sau dintr‑un alt motiv nu avea energie să răspunsă. „Nu. Probabil ai greșit numărul. Nu este nimeni aici cu numele acesta”.

Am simțit că era apăsată de ceva probleme majore. Prima mea reacție a fost să nu o deranjez mai mult, așa că m‑am grăbit să‑mi iau la revedere. „Mă scuzați că v‑am deranjat”. Apoi, dintr‑o dată, ca o străfulgerare, mi‑am dat seama că nu a fost nimic întâmplător. Nu a fost nicio coincidență, ci Dumnezeu m‑a pus în legătură cu această femeie, iar El dorea să‑i ofer încurajare sau vreo mărturie.

Tocmai cu o zi înainte citisem un articol, pe care îl scrisesem cu câțiva ani în urmă, în care am povestit că odată era cât pe ce să pierd ocazia să mărturisesc cuiva deoarece tot așteptam „o ocazie prielnică”, care nu părea să apară.

Am simțit că Dumnezeu îmi spunea De data asta să nu ratezi! Fă‑o chiar acum! Stabilește legătura!

Încercam să mă gândesc la ceva potrivit să spun, însă tot ce mi-a venit în minte a fost „Dumnezeu să te binecuvânteze” (ceea ce uneori nu înseamnă prea mult pentru oameni) și „Iisus te iubește cu adevărat”.

Mi s‑a părut ceva banal. N‑am putut să spun nimic mai profund? Dar nu mi‑a venit altceva în minte și trebuia să spun ceva, așa că i‑am spus din toată inima „Dumnezeu să te binecuvânteze. Iisus te iubește cu adevărat!” Am făcut o pauză, așteptând să aud sunetul de întrerupere al apelului telefonic. Dar era doar liniște.

În cele din urmă, cu o voce gâtuită, femeia spuse „N‑ai idee cât de mult aveam nevoie să aud asta” și începu să plângă.

Așa a început conversația noastră, care a durat jumătate de oră. Mi‑a spus că o cheamă Shirley și mi‑a povestit despre sora ei mai mare, care fusese și cea mai bună prietenă a ei, și care tocmai murise, iar viața ei acum era sfărâmată. Shirley avea 71 de ani și avea la rândul ei niște probleme serioase de sănătate. Celelalte două persoane cu care împărțea casa urmau să plece și de aceea nu știa unde va merge și nici nu avea bani.

I‑am spus că nu‑i pot oferi o soluție ușoară la necazurile ei, însă că știu pe Cineva care o poate ajuta. Am încurajat‑o să privească către Iisus și să aibă încredere în El să o poarte prin această perioadă dificilă. I‑am spus: „Știu că Iisus te iubește. Iată de ce ai ridicat azi receptorul, fiindcă El dorea să auzi lucrul aceasta. Lui îi pasă de toate nevoile tale și te va scoate din această perioadă grea”.

Aflând de la Shirley că sora ei fusese creștină, i‑am vorbit și despre Rai. Am subliniat faptul că sora ei o aștepta acolo, unde nu vor mai fi niciodată separate. La final m‑am rugat pentru ea și în rugăciune am citat versetul din Ioan 14 când Iisus i-a încurajat pe ucenici spunându‑le că va pregăti un loc pentru ei. I‑am cerut Domnului să aibă grijă de Shirley în această perioadă foarte grea, reamintindu‑i de promisiunile Sale că nu ne va părăsi niciodată. I‑am explicat că Iisus dorește ca ea să privească către El și să aibă încredere în El, deoarece El este singurul care are puterea să transforme această situație teribilă cu care se confruntă pe moment în ceva bun.

La sfârșitul conversației noastre telefonice, Shirley părea o femeie nouă. Vocea ei a devenit mai clară și mai puternică și părea că și‑a recăpătat speranța și credința că exista o soluție pentru problemele ei.

Ceea ce mi s‑a părut la început o modalitate inadecvată și stângace de a mărturisi, față de abordarea fluidă și profesională pe care o doream, a fost exact de ce avea nevoie această sărmană femeie disperată.

Există atât de mulți oameni care se chinuiesc cu dificultăți, durere și tot felul de necazuri. Uneori le pare că nu există nicio ieșire din canioanele durerii și disperării. Dar chiar dacă noi nu avem răspunsurile care să le repare problemele, avem o legătură vie și activă, prin rugăciune, cu Cel care știe exact cum să‑și ducă oamenii prin momentele grele. Trebuie doar să avem credință să ne încredem în El și hotărâre să facem orice ne arată El să facem.

După acest apel telefonic eram curioasă să înțeleg cum de se întâmplase acest apel misterios. Oare am format numărul greșit?

Shirley îmi spusese că era aproape să nu răspundă la apel când a văzut că era un număr necunoscut, fiindcă așa procedează de obicei. Mai mult, se simțea atât de deznădăjduită că nu avea chef să vorbească cu nimeni. Dar nu se știe de ce a răspuns.

Mai târziu, am apelat numărul soțului rudei mele și astfel am vorbit cu ea. Am aflat că își schimbase recent numărul și uitase să‑mi spună.

Așa că, cumva, din milioanele de numere de telefon și de oameni care ar fi putut avea acel număr, Dumnezeu a orchestrat ca acel număr să fie dat unuia dintre copiii Săi care, știa El, va avea nevoie de această conversație. A fost la momentul perfect, când Dumnezeu știa că Shirley avea nevoie să i se reamintească de iubirea Lui.

Această întâmplare m‑a motivat să caut orice ocazie prin care să pot fi ambasadoare pentru Iisus – să fiu instrumentul prin care El să poată ajunge la alți oameni și să le poată atinge viețile. De un lucru sunt sigură: El ne va folosi, pe fiecare dintre noi, în modalități neașteptate, dacă suntem deschiși la ghidările Sale. Indiferent de abordarea pe care El o alege, este o ocazie de a încuraja viețile altora și de a împlini și binecuvânta viețile noastre.