Nu e perfect, dar e corect

Recent am participat la niște cursuri gratuite de croșetat și tricotat, organizate la centrul comunitar local. Am 63 de ani însă ideea de a învăța ceva nou nu mi s-a mai părut așa de atrăgătoare de mult timp. În plus, speram că mă va ajuta în combaterea stresului, ceva ce recent doctorul meu mă avertizase că îmi va afecta sănătatea.

Bineînțeles că fiecare începe ca un începător, însă eu, să fiu sinceră, nu am prea progresat mai mult de atât. Dar am reușit să termin câteva lucruri simple și îmi plăcea să mă mândresc în fața prietenilor și familiei cu rezultatul muncii mele, deși era imperfect.

Când i‑am spus fiicei mele că doresc să croșetez o căciuliță pentru fiul ei, ea mi‑a sugerat un model inspirat de unul din personajele lui preferate din filme. Părea realizabil, așa că am cumpărat ața roșie și m-am pus pe treabă.

Pe la jumătatea lucrului mi‑am dat seama că tocmai la început făcusem o greșeală ce a trecut neobservată dar care a dus la o greșeală mai mare pe măsură ce am continuat. Trebuia să o iau de la capăt. În timp ce desfăceam lucrul făcut m‑am gândit: Căciula asta trebuie să iasă perfect – adică, nu neapărat perfect – dar corect! Din cauză că am făcut și refăcut lucrul mi s‑a părut că ața s‑a uzat puțin și mă gândeam că se va observa dacă te uiți cu atenție. Dar doream ca în final modelul să iasă corect, chiar dacă materialul avea câteva probleme.

Reflectând asupra acestui fapt am simțit că Dumnezeu îmi amintește și de viața mea, cu toate imperfecțiunile ei, unele aproape neobservabile dar altele bătătoare la ochi. Apoi mi‑au venit în minte cuvintele „nu e perfect, dar e corect”. Iisus mi‑a reamintit că viața mea a fost corectă, viața unui om corectat de El, indiferent de materialul cu care a trebuit să lucreze, cu defecte umane, decizii eronate, greșeli și ceea ce eu consideram a fi eșecuri.

Apoi este și procesul de corectare a greșelilor, care poate fi uneori o nebunie deprimantă ce necesită mult efort și chiar durere când trebuie să le descâlcești pe toate. Din fericire, eu mă simt sigură pe dragostea și acceptarea necondiționate ale lui Iisus. Totuși, când merg la alții, fie familie, prieteni sau cunoștințe, să îmi recunosc greșelile și de multe ori nu îmi găsesc cuvintele să exprim cum sau de ce am făcut un anumit lucru, atunci țesătura vieții pare că se freacă și se deteriorează. Sunt tentată să nici nu încep să încerc să îndrept lucrurile, fiindcă aproape tot timpul este un proces complicat și dureros. Dar aduce roada dătătoare de pace a neprihănirii la momentul perfect știut de Dumnezeu. Produsul final este mai bun, cu toate aparentele imperfecțiuni pentru ochiul unui observator obișnuit.

Un personaj biblic pe care, să fiu sinceră, nu l‑am prea admirat, este Lot.1 În tinerețea mea de creștin mă gândeam la el ca la un personaj nedemn de respectul meu. Vorbesc despre egoism! El și‑a ales partea cea mai bună de pășune, lăsând rămășițele unchiului său, Avraam, care din mărinimie l‑a lăsat pe el să aleagă împărțirea pământului.2 Și toate astea după ce Avraam îl luase pe Lot la el când a rămas orfan și l‑a dus cu el în călătoria spre Canaan.

După mine Lot a meritat‑o când el, familia lui și toate bunurile lor au fost luate de cei patru regi care au cucerit Sodoma.3 M‑am mirat că Avraam s‑a deranjat să meargă să‑l salveze pe nepotul lui după ce s‑a purtat așa de egoist. Însă, m‑am gândit, în final, familia e familie, iar dragostea găsește o cale să ierte. Totuși, în loc să fie o aluzie clară să părăsească cetatea Sodomei, Lot se întoarce acolo.

Cu toate acestea Lot a fost considerat neprihănit în Cuvântul lui Dumnezeu,4 datorită harului și puterii lui Dumnezeu de a răscumpăra greșelile, ceea ce Biblia ilustrează în mod repetat și prin viețile multor altora. Mulți consideră că David și Pavel sunt personajele cele mai semnificative din Biblie, iertate prin harul lui Dumnezeu; există, bineînțeles, și alții din istorie, preferații mei în prezent sunt Sfântul Augustin și John Newton.

Azi, după mai mult de patru decenii în care L‑am urmat și L‑am slujit pe Dumnezeu ca misionară, mamă și profesoară, școala vieții mi‑a dat câteva diplome. Acum pot înțelege mai bine situația lui Lot și povestea sa. Și eu L‑am urmat pe Dumnezeu fără să știu unde merg. Și eu am fost egoistă și am obosit în facerea binelui. Îmi displace acum să mă gândesc la momentele când nu am avut curajul să înfrunt opoziția și să fac ceea ce era mai curajos și impopular. Mă doare sufletul când mă gândesc la ocaziile când am dat greș să mă ocup, să întăresc, să protejez și să mă îngrijesc așa cum ar fi trebuit de cei pe care îi iubeam și cum au fost ei răniți de eșecul meu. Totuși, Dumnezeu a luat aceste lipsuri și scopuri eșuate ca să Își arate mila și răbdarea Sa cu mine, copilul Lui.

Noi suntem „corectați” de Hristos, conform cu mila, harul și planul Său divin, și asta este ceea ce contează cu adevărat la finalul zilei.

  1. Citește povestea lui Lot din Geneza capitolele 11-14 și 19.
  2. Vezi Geneza 13:9-11.
  3. Vezi Geneza 14:12.
  4. Vezi 2 Petru 2:7.