Conform unei alegorii care poate fi găsită pe internet, era odată o peșteră adânc în inima pământului care nu văzuse niciodată lumina și nu își putea imagina cum ar putea fi. Într‑o zi soarele i‑a trimis o invitație peșterii să vină sus în vizită. Când a venit, peștera a fost uimită și încântată și a vrut să‑i returneze bunătatea, așa că a invitat soarele să o viziteze jos, căci soarele nu cunoscuse niciodată întunericul. Dar când soarele a venit și a intrat în peșteră, curios să afle cum este „întunericul”, a fost nedumerit și a spus: „Nu văd nicio diferență!”
Lumea poate părea uneori un loc foarte întunecos – cineva drag trece printr‑o boală înfricoșătoare, un copil este afectat de bullying, o poveste de la știri despre o tragedie sau un dezastru natural. Întunericul poate intra și în relațiile noastre interumane prin amărăciune, resentiment, sentimentul că ești tratat greșit, sau prin refuzul să încerci să înțelegi. Iar uneori facem alegeri greșite sau cedăm în fața slăbiciunilor noastre, lăsând astfel întunericul să creeze crăpături și răni care pot dura mult timp.
Dar ceea ce ne arată povestea peșterii este că întunericul nu poate exista în prezența luminii. Cel mai apăsător întuneric este neajutorat în prezența luminii. „Lumina luminează în întuneric și întunericul n‑a biruit‑o”.1
Iisus spune: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.2 Mai spune și că „Voi sunteți lumina lumii… Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.3
Iisus, care este lumina lumii, își numește ucenicii lumina lumii. Este uimitor, dar în același timp o provocare. Indiferent cât de întunecată este lumea, este responsabilitatea și privilegiul nostru să strălucim cu lumina Sa în cele mai întunecate colțuri ale lumii, încât oamenii de pretutindeni să aibă ocazia să‑L vadă și să ajungă să‑L cunoască.