În Ioan 14:26 Iisus promite să trimită Duhul Sfânt să‑i încurajeze pe ucenici după plecarea Sa din lumea asta. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care‑L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v‑am spus Eu.”

Am gravată în minte din copilărie această promisiune. Dar numai după ce am trecut de 20 de ani mi‑am întâlnit propriul „Mângâietor.”

Mama mea a murit când eu aveam 20 de ani. Când ți se întâmplă o tragedie te poți adânci în durere și necaz că nu mai accepți nicio mângâiere. Așa am fost eu. Deși am reușit să păstrez aparențele cu o atitudine liniștită, era doar de fațadă, dar în interior eram numai durere din cauza pierderii mamei.

Adevărul era că eram foarte supărat de pierderea mamei. Este normal să jelești o astfel de pierdere, însă eu nu puteam trece de acea durere.

După un timp am cedat încurajărilor primite de la Dumnezeu să aduc mulțumiri pentru faptul că mama mea era acum cu El, și așa m‑am vindecat de resentimentul față de Dumnezeu.

La scurt timp după aceea a fost comemorarea de 10 ani de la moartea mamei. Acea zi era pentru mine cea mai dureroasă zi din întregul an. Însă de data aceea eram  neobișnuit de fericit și de împăcat. Când m‑am întins seara în pat am conștientizat că un sentiment foarte liniștitor îmi umplea inima. Balsamul lui vindecător a atins toate cotloanele sufletului meu măcinat de durere. Ca și cum niște mâini puternice și iubitoare îmi înveleau inima, ca eu să mă simt în siguranță și liniștit.

L‑am întrebat pe Dumnezeu ce se întâmpla, iar El mi‑a spus: „Te‑ai întâlnit cu Mângâietorul”.

Am fost ușurat de povara durerii pe care o purtam ca o cruce, de mult timp. Cu lacrimi de bucurie i‑am spus din nou și din nou Duhului Sfânt: „Accept și primesc mângâierea pe care dorești să mi‑o dai, fără rezerve”. Cu cât o spuneam mai mult, cu atât mai puternică era senzația de mângâiere; și nu m‑a mai părăsit niciodată de atunci.

Oare porți și tu o povară de durere? N‑ar trebui. Mângâietorul, Duhul Sfânt, bate la ușa inimii tale și așteaptă să intre. Brațele lui sunt întinse și așteaptă să te cuprindă cu ele. Tot ce trebuie să faci este să‑L primești pe Iisus și să fii umplut cu Duhul Sfânt.