Ziua Recunoștinei (Thanksgiving) este o sărbătoare în SUA, Canada, Liberia, Grenada și St. Lucia dar se pare că a ajuns cunoscută și în restul lumii de la TV și din filme. În Germania există o sărbătoare similară numită Erntedankfest de a‑i mulțumi lui Dumnezeu pentru recolta bună, iar în Japonia este KinrōKansha no Hi, ziua în care se comemorează munca și producția, iar oamenii își exprimă recunoștința unul față de celălalt.
În multe culturi și religii apare importanța de a aduce mulțumiri Creatorului. Amerindienii au o sărbătoare specială de recunoștință pentru recoltarea porumbului, pentru sosirea anumitor specii de pești sau balene, pentru prima zăpadă și pentru sosirea anului lor nou.
Când copiii mei erau mici mă îmbrăcam în costumul meu de pelerin iar ei se îmbrăcau în amerindieni. Apoi puneam în scenă sărbătoarea primei Zile a Recunoștinței.
În 1620, după o călătorie foarte dificilă, cei 102 pasageri ai navei Mayflower sosesc în Cape Cod, Massachusetts. Pasagerii și echipajul erau o combinație de separatiști religioși, oameni veniți la muncă și alții. Datorită unei întârzieri la plecare au ajuns iarna și aveau puține provizii. Cam jumătate din ei au murit în primul an din cauza bolilor și a lipsei de hrană.
În anul următor, mulțumită ajutorului primit de la localnicii amerindieni, tribul Wampanoag, au învățat să‑și cultive hrana folosind peștele pe post de fertilizator, iar colonia a ajuns să aibă siguranța hranei. Au fost atât de recunoscători că au hotărât să sărbătorească cu un ospăț ca să‑și arate recunoștința față de Dumnezeu că au supraviețuit. Cei din tribul Wampanoag li s‑au alăturat festivităților și au adus cinci cerbi pentru ospăț. Au continuat să serbeze astfel și în următorii ani, iar în 1623 guvernatorul William Bradford a dat o proclamație prin care bărbații, femeile și copiii trebuiau să se întrunească joia, 29 noiembrie, să „aducă mulțumiri Atotputernicului Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale”.
George Washington, primul președinte american, în 1789, a proclamat ziua de 26 noiembrie ca prima zi națională de sărbătorire a Zilei Recunoștinței, „o zi oficială a recunoștinței și rugăciunii, să fie sărbătorită cu inimile pline de recunoștință pentru nenumăratele bunăvoințe primite de la Atotputernicul Dumnezeu”. În zilele noastre această sărbătoare este o ocazie bună ca familiile să se întâlnească și aduce la aceeași masă oamenii cu păreri și convingeri diferite.
Ramona Peters este reprezentanta Biroului Pentru Conservarea Istoriei Tribale a tribului Wampanoag în Mashpee. Ea a spus următoarele despre aspectele pozitive ale acestei sărbători: „O Zi a Recunoștinței din toată inima este foarte importantă pentru mine ca persoană. Este important să aducem mulțumiri. Pentru mine este o stare de spirit. Vrei să trăiești cu recunoștință în suflet”.
Cu vreo 40 de ani în urmă trăiam în Bogor, Indonesia, cu un buget foarte limitat. Un ospăț tradițional de Ziua Recunoștinței, cu plăcintă de dovleac și sos de afine cu siguranță nu era pe listă, dar m‑am rugat pentru o cină specială. În ziua aceea vecinul ne‑a adus gâsca sa, care fusese călcată de mașină foarte curat la nivelul gâtului, care a devenit un festin somptuos pe care l‑am împărțit cu alții.
Într‑o zi ne vom bucura de un festin fantastic numit Nunta Mielului cu Iisus și oameni de toate rasele și culturile.1 O mare parte din recunoștința pe care o vom simți va proveni din înțelegerea iubirii Sale imense pentru noi în ciuda greșelilor noastre. Iar eu aduc mulțumiri având în minte gândul acelui final și bucuria călătoriei.
- Vezi Apocalipsa 19:7-10.↑