Viața este asemănată de multe ori cu o școală, ceea ce este o bună analogie. Dumnezeu permite tot felul de lucruri să se întâmple în viețile noastre să ne testeze, să vadă cum reacționăm, să ne învețe lecții și să ne ajute să progresăm spiritual. Dorința Lui prin toate astea este, bineînțeles, ca noi să ne implicăm, să observăm lecțiile, să învățăm din ele și să ne atingem potențialul. Pe scurt, testele vieții sunt plănuite de El să ne ajute să fim oameni cum știe El că putem fi.

Unul dintre lucrurile de care se folosește Dumnezeu pentru aceasta, fie că îți vine să crezi sau nu, sunt slăbiciunile noastre. Oricine are slăbiciuni. Dumnezeu le permite cu diferite motive, în funcție de ce știe El că are fiecare nevoie. Ele, printre altele, ne învață smerenie, răbdare și alte virtuți; ne învață puterea rugăciunii, ceea ce ne ajută să trăim mai aproape de Dumnezeu și să ajungem mai dependenți de El; și ne ajută să‑i înțelegem mai bine pe alții, fiind astfel mai în măsură să‑i ajutăm și să‑i încurajăm când trec prin probleme și teste.

Slăbiciunile noastre sunt făcute să ne ajute, ceea ce se întâmplă de câte ori învățăm din ele. Primul pas este să recunoaștem că există o problemă, iar pasul următor să hotărâm să facem ceva în legătură cu asta, să ne depășim slăbiciunea cu ajutorul lui Dumnezeu. După ce ai făcut odată acești doi pași îți devine mai ușor să recunoști problema când apare – de aici și testul. Vei rezista tentației sau te vei lăsa pradă ei? Iar dacă decizi să‑i reziști, o vei depăși prin forțele proprii sau vei apela la ajutorul lui Dumnezeu?

Lucrul corect, bineînțeles, este să hotărăști să‑i reziști, iar lucrul cel mai înțelept este să‑i ceri ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu poate face lucruri uman imposibile. Biblia este plină de promisiuni precum: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”.1 și „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva prea greu pentru Mine?”.2 Dumnezeu dorește să te ajute să‑ți depășești slăbiciunile și te poate ajuta dacă i‑o ceri.

El te va ajuta, însă nu va face să îți fie mai ușor dându‑ți răspunsurile înaintea testului. Atunci nu ar fi un test. De fapt, depășirea slăbiciunilor serioase de lungă durată nu implică să treci un singur test. Este mai degrabă ca un curs. Studentul care dorește să fie priceput într‑un anumit subiect trebuie să studieze din greu și să repete din nou și din nou și să dea câteva teste înainte de examenul final. Dar după ce a trecut cursul nu mai trebuie să repete aceleași teste. A învățat acele lecții, deci nu mai este necesar să fie testat din ele. A absolvit acel curs și trece la altul. La fel este și în școala vieții.

Când ai făcut progrese substanțiale cu o anumită slăbiciune, atunci El te poate învăța alte lucruri sau te poate întări în alte aspecte. Când termini un curs și treci la un alt nivel, munca pentru următorul este de obicei puțin mai dificilă, dar ai câștigat abilități noi din cursul anterior, care te vor ajuta să răspunzi noii provocări și vei continua să progresezi.

Nu contează dacă testul este mare sau mic. Ce este important pentru Dumnezeu este să fii dispus să accepți fiecare test când vine și să ai încredere că El știe ce face când ți‑l aduce în cale. El îți înțelege inima. El știe de ce ai nevoie ca să crești. El înțelege ce are nevoie sufletul tău și știe exact cum să‑l hrănească și să‑l întărească.

Deci, data viitoare când te chinui cu vreo slăbiciune personală, mai bine decât să‑i cedezi sau să te plângi că viața este prea grea, ia‑o ca pe o provocare. Alege să înveți din ea și vei ajunge să excelezi în școala vieții.

  1. Matei 19:26
  2. Ieremia 32:27, tradus din engleză