Expresia „Iubeşte-mă pe mine, iubeşte-mi căţelul” a prins viaţă pentru mine atunci când eu şi soţia ne-am luat un căţeluş – o noutate pentru mine. O iubim pe Sophie şi ea ne iubeşte pe noi. De fapt ea iubeşte pe toată lumea. Sophie nu este doar o rasă din aceea hiperactivă ci şi foarte sociabilă. Începe să dea din coadă imediat ce o persoană nouă intră în lumea ei şi într-o clipă coada începe să-i scuture atât de tare tot corpul că zici că se deşiră. Este de ajuns ca acea persoană nouă să-i arate că a observat-o iar ea devine şi mai entuziasmată să se ataşeze. Atunci vedem şi noi care sunt cei cărora le plac căţeii şi care nu.

Voi expune ideea şi mai pe larg dar înainte aş vrea să vă spun o altă mică istorisire pe care cu siguranţă părinţii o pot înţelege. Când copiii mei au fost mici s-au purtat, bineînţeles, copilăreşte. S-au smiorcăit şi s-au plâns de cele mai mărunte lucruri, au vărsat mai multă mâncare şi lichide decât au înghiţit, au spart lucruri din neîndemânare şi curiozitate şi când au fost suficient de mari ca să înţeleagă ideea de limite au început imediat să le testeze. Dar i-am iubit oricum. Puteau să fie supărători, chiar enervanţi, dar erau doar copii şi toate acestea făceau parte din procesul de învăţare şi de maturizare. Plus că erau copiii mei. Ceea ce mă supăra era când alţii lăsau să li se vadă supărarea. „Iubeşte-mă, iubeşte-mi copiii”.

În acest context legătura dintre cele după reguli de viaţă despre care Iisus spunea că le cuprind pe toate celelalte – iubeşte-L pe Dumnezeu şi iubeşte-i pe ceilalţi oameni 1 – devine mai clară. „Iubeşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-i pe cei pe care El îi iubeşte”, ceea ce înseamnă pe toată lumea. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi dacă credem că El ne-a creat după chipul Său, aşa cum spune Biblia, atunci vom iubi şi vom respecta îndeajuns fiecare dintre creaţiile Sale încât să încercăm să-l înţelegem şi să-l acceptăm pe acel el sau ea cu toate greşelile, fobiile şi toate celelalte ale lor.

Acest număr al revistei ContactS este primul dintr-o serie de nouă părţi despre roadele Duhului, 2 începând cu cea mai cuprinzătoare şi mai importantă: dragostea.

  1. Vezi Matei 22:37-39.
  2. Galateni 5:22-23