Era o dimineață obișnuită la noi în casă. Ne grăbeam fiecare în treaba lui – copiii să se pregătească pentru școală, eu să pregătesc micul dejun, să pun lucrurile la locul lor, să pun ingredientele pentru cină în Crockpot, să mă fardez, etc. Cea mică încerca să‑și toarne un pahar cu lapte dar nu prea reușea, așa că am rugat‑o pe sora ei mai mare să o ajute. Nu știu din ce motiv dar în aceea dimineață ea nu era în toane bune să ajute. Dădu ochii peste cap, apucă paharul, turnă în grabă și îl puse pe masă în grabă. Această reacție bosumflată a surorii continuă cu o ceartă între ele. Nu era de bine.
Și astfel am fost tentată să‑mi pierd și eu stăpânirea de sine. Însă am decis să transform situația într‑o lecție. „Dragă”, am spus. „Știai că există o diferență între a dărui și a dărui cu bucurie? Sau între a servi și a servi cu bucurie?” Se pare că ideea aceasta era o noutate pentru ea.
Ceea ce îmi amintește de o poveste pe care am auzit‑o odată despre un om bogat dar zgârcit. Nu‑i plăcea să audă de nevoile financiare din sat, iar când dăruia o făcea doar din datorie. Într‑o duminică dimineața a mers la biserică iar când farfuria pentru donații a ajuns și la el și‑a băgat mâna în săcuțul pentru monede, pipăi cea mai mică monedă și o aruncă în farfurie. Dar privind moneda cum îi cădea printre degete își dădu seama îngrozit că era o monedă de aur.
Întinse mâna să ia moneda înapoi însă aprodul bisericii își puse mâna peste ea și a îi spuse: „Odată pus, acolo rămâne!”
Bogatul se alină cu gândul și spuse cu voce tare: „Cel puțin voi primi mai mult credit în ceruri”.
„Ba nu”, răspunse aprodul ager la minte. „Tu vei primi credit doar pentru ceea ce intenționai să dăruiești!”
Biblia spune că „Pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu”.1 Cred că El ne evaluează în funcție de cum îi ajutăm pe alții, cu dragoste și bunătate, fiindcă așa ne tratează și El pe noi. Dar de ce am fi bucuroși să dăm ceva sau să slujim cuiva? Nu este cam greu să dăruiești, sau chiar să torni un pahar cu lapte? Ce te‑ar face atât de fericit?
Iisus a explicat asta când a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le‑ați făcut”.2 Slujindu‑i pe alții devenim conductori pentru dragostea pe care Dumnezeu nu o poate dărui în persoană și este ca și cum facem aceste fapte bune pentru Iisus Însuși. Nu‑mi este ușor să‑mi amintesc astea în verva zilei. Iar uneori nu vreau să mi le amintesc!
Nu îmi place să fiu întreruptă când sunt ocupată. Presupun că nici fiicei mele nu i‑a plăcut să fie întreruptă ca să toarne laptele surorii ei mai mici. Dar totuși a făcut‑o și atunci de ce n‑ar face‑o cu bucurie? În felul acesta nu numai că îi binecuvântezi pe alții, dar te binecuvântezi și pe tine.
Dacă răspundem și noi cu bunăvoință la nevoile celorlalți este posibil să observăm o schimbare în noi înșine. Poate că nu ne mai deranjează atât de mult când trebuie să ne oprim din ce facem să‑i ajutăm pe alții. Poate chiar ne place mai mult această versiune a noastră, mai veselă. Eu pot să recunosc că, dacă dăruiesc cu bucurie, o lume întreagă mi se deschide. Copiii răspund mai bine către mine și unul față de celălalt. Prietenii sunt mai bucuroși să vină în vizită. Soțul este mai distractiv să îl ai în preajmă. Totul este mai bine datorită veseliei.