Aveam de pregătit un solo și 5-6 piese de grup, un examen la muzică și un discurs (în mare parte în dialectul Xhosa). Și nu numai atât, dar nu primisem încă textul discursului de la organizatori și nici melodia pentru care trebuia să compun armonia!
Nu‑mi place să fiu stresată și în mod normal nu mă prea stresez, însă de data asta a fost diferit. Mă tot gândeam la ce aveam de făcut și le tot potriveam în mintea mea. Asta a dus la și mai mult stres și îngrijorare, căci piesele puzzle-ului pe care tot încercam să‑l aranjez în mintea mea se tot amestecau.
Nu mă puteam ocupa de nimic fără să nu apară câte ceva care să‑mi reamintească de lucrurile pe care le aveam de rezolvat. Când jucam fotbal mă tot gândeam la lunga listă de îndatoriri. Nu mă puteam bucura de timpul cu familia, sau de învățătură, fiindcă mintea îmi era prinsă cu acele lucruri.
Ajunsesem în punctul să vreau să‑i informez pe toți care contau pe mine că nu le puteam face pe toate. Și aveam dreptate. Eu nu le puteam face pe toate. Dar unde era Iisus în tot stresul ăsta? Pe El l‑am inclus? I‑am cerut pacea și puterea Lui? Nu.
Cu inima căită i‑am cerut lui Iisus să‑mi liniștească îngrijorările și să‑mi netezească calea. I‑am cerut să‑mi liniștească mintea și să‑mi arate clar calea pe care să o urmez. Iar El a făcut‑o.
Când a sosit ziua respectivă totul a mers ca uns. Soloul meu a mers bine, cât și celelalte piese pe care le‑am cântat. Unele nu au fost chiar perfecte, însă publicul a fost amabil și am fost toți bucuroși. Am primit discursul cu doar jumătate de oră înainte să‑l țin, dar m‑am descurcat. Cred că am pronunțat greșit câteva cuvinte, nu multe, dar am râs împreună cu audiența de greșelile mele. În final mama și sora mea au lucrat la armonia muzicală și totul a ieșit minunat.
Iisus poate lua orice stres pe care îl simțim, dacă ne amintim să apelăm la El și să ne sprijinim pe El la nevoie. El este mai mult decât dornic să dea la o parte gândurile stresante din mintea mea și să le înlocuiască cu pacea Sa. Trebuie doar să îi cerem.