Zilele trecute mă distram cu nepoțica mea de 10 ani vorbind despre fructe. Citisem din Apocalipsa 22 despre pomul vieții care aduce 12 feluri de fructe. „[Îngerul] mi‑a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul pieței cetății și pe cele două maluri ale râului era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod și dând rod în fiecare lună”.1

Noi am încercat să ne imaginăm care ar putea fi acele fructe – bineînțeles, trebuiau să fie cele preferate de noi! Am râs, imaginându‑ne cât de uimitor trebuie să fie pomul vieții – cu nuci de cocos, mere, piersici, mango și papaia în același timp pe crengile sale!

Ce minunat, m‑am gândit, cum ne lasă Dumnezeu să vedem puțin din cum arată Raiul.

„Mai sunt și alte versete în Biblie despre pomul vieții?” m‑a întrebat Emily.

Inspirată de întrebarea ei, am căutat în Biblie și am găsit câteva versete despre pomul vieții. Este menționat atât în Apocalipsa, ultima carte din Biblie, dar și în Geneza, prima carte. În Geneza pomul vieții se află în Grădina Edenului, alături de pomul cunoașterii binelui și răului.2

Biblia conține multe versete încurajatoare despre Rai. Multe lucruri către care să privim cu anticipație! Răsplățile Raiului pot însemna diferite lucruri pentru fiecare dintre noi – pentru Emily înseamnă să mănânce fructele ei preferate oricând își dorește – însă Dumnezeu a promis acele răsplăți speciale pentru fiecare om care Îl cunoaște pe Iisus ca Mântuitor!

Chiar dacă ne confruntăm și cu perioade dificile în viața noastră creștină – fiindcă, de fapt, Dumnezeu ne‑a chemat să fim luptători și biruitori – El ne‑a dat și multe promisiuni încurajatoare despre răsplățile și binecuvântările care ne așteaptă.

Dacă nu L‑ai primit încă pe Iisus, o poți face chiar acum rugându‑te următoarea rugăciune:

Dragă Iisus, te rog să mă ierți pentru toate păcatele mele. Cred că Ți‑ai dat viața pentru mine. Deschid ușa inimii mele și Te rog să vii și să‑mi dai darul Tău al vieții veșnice cu Tine în Rai. Amin.

  1. Apocalipsa 22:1-2
  2. Vezi Geneza 2:9.