Credința în momentele de criză

Indiferent cât de devastatoare, ireversibile sau fără de speranță par lucrurile când te confrunți cu o dificultate majoră sau o situație ce îți pune viața în pericol, poți alege să te încrezi activ în Iisus și să refuzi să dai drumul acelei încrederi. Credința nu înseamnă lipsa fricii; credința este cea care depășește frica.

Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite. Dacă am avea deja un lucru atunci nu am mai spera pentru el. Credința este garanția lucrurilor pe care nu le vedem.1 Nu am avea nevoie de o garanție că ceva este real dacă l‑am vedea cu ochii noștri.

Știm că în final, în viața de apoi, Dumnezeu va face ca toate să fie bine, însă aceasta nu diminuează îngrijorările că ne‑am putea confrunta cu situații dureroase sau chiar cu moartea. Pe moment nu te confrunți cu viața de apoi, ci cu prezentul.

Poate fi înfricoșător să te afli într‑o situație rea și să nu vezi nicio cale firească de a ieși din acea dilemă. Însă atunci intră în scenă credința. Trebuie să continui să crezi și să te încrezi, indiferent de cum arată situația.

Trebuie să continui să mergi pe calea solidă a ceea ce ți‑a spus Dumnezeu să faci în ciuda circumstanțelor înfricoșătoare, știind că indiferent cât de rele sau fără de speranță par lucrurile, Iisus te are în mâinile Sale.

Poate te sperie lucrurile cu care te confrunți. Poate nu vezi nimic ce poți să faci să repari situația în care te afli. Însă intervenția lui Dumnezeu în viața ta nu se bazează pe încrederea ta în tine. Se bazează pe credința ta în El și pe încrederea ta în puterea, bunătatea și dragostea Lui nelimitate.

Trebuie doar să crezi că Dumnezeu poate aduce ce este mai bine la vremea știută de El și în felul Său, fie că este în viața asta, fie în cea viitoare, fiindcă ai încredere în El. Credința știe ce este cel mai important de știut: Dumnezeu nu te va lăsa și nu te va părăsi niciodată.2

Niciunul dintre noi nu știm ce urmează în viitor. De obicei nu știm dacă dificultatea sau suferința cu care ne confruntăm va trece într‑un minut sau într‑o lună, sau va dura toată viața noastră. Ceea ce știe credința este că Iisus ne va mângâia și va merge alături de noi.

Iisus este mândru de noi când privim la valurile și la vânturile dificultăților și facem așa cum a făcut Petru cu El. Petru i‑a spus lui Iisus: „Poruncește‑mi să vin la Tine pe ape”.3 El era pregătit să sară în mijlocul provocărilor fiindcă văzuse puterea lui Dumnezeu în Iisus și era dispus să se lase pe mâinile Sale, încrezător că nu îl vor lăsa la nevoie.

Care sunt provocările tale? Ce situații imposibile se arată în viața ta? Vei păși și tu pe ape să‑L întâlnești pe Iisus, astfel încât puterea Sa să se arate în viața ta? Fă pasul credinței, iar dacă vei simți uneori că te scufunzi nu trebuie decât să Îl strigi iar El te va scoate la liman, la momentul și în felul Lui perfect.

  1. Vezi Evrei 11:1.
  2. Vezi Evrei 13:5.
  3. Matei 14:28