Când un creștin își trăiește viața așa cum a intenționat Iisus, este o frumusețe. Să fii creștin și să ai o relație cu Dumnezeu ar trebui să se vadă în experiențele tale zilnice, să fie integrat în deciziile tale și să aducă culoare percepției tale despre sine, despre alții și despre această viață.

Asemenea unei picturi frumoase, suprema glorie a credinciosului constă în nenumărate lucruri mărunte. Micuțele picături de culoare din tablou, care par neînsemnate când sunt privite de aproape, devin, privite în totalitate, o frumusețe ce-ți taie respirația. În același fel, nenumăratele exprimări ale iubirii lui Dumnezeu, împărtășite altora în decursul vieții unui creștin, pot, pe moment, să pară nesemnificative, însă Dumnezeu le privește în ansamblul vieții care îl glorifică pe El și se delectează cu frumusețea lor.

Pe măsură ce viața noastră se centrează mai mult pe Dumnezeu, El dă mai multă strălucire ochilor noștri, ne face pasul mai zvelt, ne dă mai multă putere în slăbiciune și mai mult har în momentele de dificultate, de pierdere sau de suferință.

Pe măsură ce depindem mai mult de El, El ne amplifică bucuria Duhului Său, cu care ne depășim tristețea. Cu cât suntem mai hotărâți să ne întărim calea noastră cu Iisus și cu cât dorim mai mult o legătură spirituală mai profundă cu El, cu atât mai mult va fi El capabil să‑și manifeste Duhul Său prin noi. După cum îi lăuda Pavel pe unii creștini, spunând:

Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne‑au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s‑au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.1

Când credința ta joacă un rol important în stabilirea valorilor, țelurilor și deciziilor tale, atunci dragostea care L‑a motivat pe Dumnezeu să creeze universul poate să îți motiveze și inima ta să vezi nevoia din jurul tău. Te va mișca spre acțiune. Dacă Dumnezeu și‑a arătat dragostea pentru noi prin frumusețea unei micuțe flori, cât și prin nemăsurata măreție a venirii Sale să trăiască și să moară pentru noi, aceasta ne învăță că există o varietate de modalități prin care viețile noastre pot arăta Duhul și adevărul Său acestei lumi.

Dumnezeu dorește să ne umple viețile cu Duhul Său pe cât de mult Îi permitem. Noi suntem lucrarea mâinilor Sale. Dacă Îi permitem să combine nuanțele iubirii și milei Sale ca să obțină frumusețea pe care o dorea în noi, atunci noi devenim capodopera Sa, care va vorbi inimii multora.

  1. 2 Corinteni 8:3-5