De când m‑am mutat cu familia în sud-estul Texasului am avut uragane, inundații, valuri de căldură vara și temperaturi de îngheț iarna. Din cauza acestor situații este puțin dificil să‑ți faci planuri pentru viitor. După cum se spune în zonă: „Dacă nu‑ți place vremea, așteaptă o oră.”

Viața este plină de eșecuri și piedici, trebuie să‑ți anulezi planurile de călătorie, reuniunile de familie, grătarele de week-end, picnicurile și lista se continuă. Uneori poate fi frustrant, dar tot ce putem face este să strângem din dinți și să rezistăm.

Când se întâmplă așa, zic în glumă citatul: „Cele mai bune planuri ale șoarecilor și oamenilor eșuează”. Nu am prea băgat în seamă aceste vorbe, dar pare că se potrivesc ori de câte ori planurile noastre nu merg așa cum credem sau vrem să meargă.

După puțină căutare am aflat că scriitorul scoțian Robert Burns a scris poezia „To a Mouse” (Pentru un șoricel) în 1785. Se referă la un incident, când poetul ara câmpul și accindental a deranjat cuibul îngrijit al unui șoarece. Atunci a scris citatul zis de mine.

Un lucru pe care‑l învăț tot mai mult în fiecare zi este să fiu flexibilă. Este minunat că în aceste vremuri nesigure pot avea ceva solid pe care să stau și o ancoră să nu fiu luată de ape. După cum spune minunatul verset biblic: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”.1

  1. Psalmul 46:1