„Cum să antrenezi lideri și să făurești discipoli”, 1 citează un raport imaginar pe care l‑ar primi Iisus de la firma de consultanță Jordan Management din Ierusalim, dacă ar fi cerut o evaluare a celor doisprezeci discipoli ai Săi.

Stimate domnule,

                        Vă mulțumim că ați depus CV-urile celor doisprezece candidați în posturi de conducere în firma d‑voastră nou înființată.

                        Părerea noastră este că majoritatea dintre ei nu au pregătirea și aptitudinile necesare pentru tipul de activitate pe care doriți să o desfășurați… Vă recomandăm să vă continuați căutările pentru personal cu experiență în conducere și cu capacități dovedite.

                        Simon Petru este instabil emoțional și se cam lasă condus de accesele de furie. Andrei nu are absolut nicio calitate de lider. Cei doi frați, Iacov și Ioan… pun interesele lor mai presus de loialitatea față de firmă. Toma a dat dovadă de scepticism, ceea ce poate scădea moralul. Considerăm că este de datoria noastră să vă aducem la cunoștință că Matei este pe lista neagră a Biroului pentru Afaceri mai bune al Marelui Ierusalim. Iacov, fiul lui Alfeu, și Tadeu au cu sigurnață orientări radicale și au obținut un scor ridicat pe scara depresiei maniace.     

                        Există însă un candidat care arată mult potențial. Are calități, este descurcăreț, se întreține bine cu oamenii, are o minte afaceristă ascuțită și are legături cu oameni în poziții înalte. Este foarte motivat, ambițios și responsabil. Noi îl recomandăm pe Iuda Iscariot să vă fie director și mâna dreaptă în firmă. 

Oare este corect așa? am gândit eu ironic și mi‑am dat seama că evaluări similare pot fi făcute și pentru alte personaje din Biblie:

Privește la cel care trebuia să‑i scoată pe evrei din sclavia Egiptului și să‑i conducă spre Țara Făgăduinței! Moise a crescut la curtea faraonului, cu toate avantajele pe care banii și educația le pot aduce, ca apoi să dea cu piciorul la toate, să ajungă un fugar și un păstor în deșert, unde a trăit până la vârsta de 80 de ani – evident un îmbătrânit.

Apoi este David, cel mai tânăr dintr‑o familie numeroasă – ceea ce nu este considerat un început prea grozav. Chiar și după ce a fost uns de profetul Samuel ca următor rege al Israelului, el s-a dus înapoi la slujba lui de păstor de oi –oarecum un declin. 2 În următorul capitol vedem că este promovat ca băiat la livrări de mâncare de prânz, iar apoi se luptă cu un uriaș de aproape 3m înălțime, înarmat până în dinți. David alege să tragă cu pietre în el și are o aruncare norocoasă. 3 Apoi ajunge un proscris, conduce cea mai mare bandă din țară 4 ca apoi să vândă serviciile bandei ca mercenari unei țări vecine agresive. Când asta nu a mai mers, a stârnit un război civil în propria țară. 5

Timpul trece și în final David ajunge rege, dar apoi unul dintre fii lui îl detronează, iar el trebuie să fugă iepurește din capitală până când nepotul lui îi vine în ajutor. 6

Moștenitorul lui David, Solomon, mărturisește că nu se pricepe să vorbească în fața oamenilor pe care trebuie să îi conducă. 7 Dumnezeu îi ia slăbiciunile și îi dă lui Solomon înțelepciune, ceea ce îl ajută să conducă țara dar se pare că nu îl prea ajută în viața de familie. Solomon ajunge să aibă 1000 de soții și concubine și devine atât de preocupat să le facă fericite încât țara începe să decadă. 8

Imaginează‑ți ce ar putea spune evaluatorii despre acești oameni. Probabil ceva de genul:

Moise: „Prea bătrân să mai fie de vreun folos în cariera sa. Inițial a avut mult potențial, dar s‑a implicat în activități criminale – să fie oare o severă criză a vârstei de mijloc? – și a fugit din oraș. A petrecut 40 de ani în afacerea soției dar nu a prea arătat abilități de lider. Noi recomandăm pe cineva mai tânăr.”

David: „Un puști cu atitudine. Pune mai mult efort în muzica lui decât în carieră. A fost deja lider de bandă, trădător și mercenar. Noi recomandăm pe cineva mai stabil.”

Solomon: „Tânăr și fără experiență. Nu se pricepe să comunice și arată o slăbiciune pentru un trai nebunatic. Are tendința să cheltuiască prea mult și să epuizeze resursele în proiecte grandioase de construcție. Noi recomandăm pe cineva cu mai puține înclinații spre proiecte vanitoase și cu un mai bun autocontrol.”

Deci, iată! Apostolii nu erau singurii cu șanse mici de succes. Și totuși toți apostolii cu expecția lui Iuda au avut un succes răsunător, iar preferatul consultanților manageriali – Iuda – a sfârșit o dezamăgire amară.

Deci, ce ne spune asta? Ei bine, unu la mână, este încurajator să știm că cei care vor avea în final un mare succes nu sunt neapărat cei la care ne gândim noi. Iar pentru aceia dintre noi care dorim să avem succes în proiectele noastre, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă secretul: „Încredințează‑ți lucrările în mâna Domnului și îți vor izbuti planurile”. 9

  1. © 1994 de Centrul Billy Graham Institutul de evanghelizare
  2. Vezi 1 Samuel 16.
  3. Vezi 1 Samuel 17.
  4. Vezi 1 Samuel 22.
  5. Vezi 2 Samuel 3:1.
  6. Vezi 2 Samuel 15-18.
  7. Vezi 1 Regi 3.
  8. Vezi 1 Regi 11.
  9. Proverbe 16:3