Tatăl meu a avut grave probleme de sănătate mentală ceea ce i‑a cauzat lui, mamei și nouă, celor șapte copii, multe dureri. Am avut o copilărie nefericită.

La doi ani m‑am opărit grav cu apă fierbinte. Mai am și azi cicatrici pe diferite părți ale corpului.

La 17 ani am făcut glomerulonefrită, o boală cronică a rinichilor care apare rar la persoane atât de tinere.

La 20 de ani am luat salmonela și am stat 6 săptămâni în spital, de‑abia am supraviețuit și mi-a stricat și mai mult rinichii deja bolnavi.

La 37 de ani rinichii mai au cedat complet. Eram ținut în viață în mod artificial prin dializă cu o mașinărie care îmi curăța de trei ori pe săptămână sângele de toxine și de fiecare dată trebuia să stau câte patru ore la acea mașinărie din spital. Fără acel tratament eram mort într‑o săptămână.

După doi ani și jumătate am primit un rinichi de la sora mea, ceea ce m‑a eliberat de mașinăria de dializă dar trebuia să iau tot la 12 ore diferite medicamente imunosupresive și să merg regulat la spital pentru monitorizarea organului nou primit.

Cinci luni după acest transplant care mi‑a salvat mie viața, frumoasa mea soție a murit dintr‑o dată la vârsta de 34 de ani, lăsându‑mă cu cei cinci copii ai noștri și problemele mele de sănătate. A fost o pierdere devastatoare, dar mi‑am continuat viața și m‑am recăsătorit câțiva ani mai târziu.  Eu și iubita mea soție avem doi copii frumoși împreună.

Din păcate rinichiul meu transplantat a eșuat și el acum doi ani și iar trebuie să fiu ținut artificial în viață prin dializă. Acum am 57 de ani și aștept un an doilea transplant de rinichi.

Incursiunea mea medicală a constat din perioade lungi de sănătate șubredă și la pat, urgențe de viață și de moarte, sute de vizite la spital, mii de injecții, munți de medicamente, nenumărate teste de sânge și alte proceduri, câteva operații, multe complicații și multe internări în spital. Și toate acestea încă se continuă.

Sunt conștient că există oameni a căror viață este mai grea decât a mea. Însă viața mea a fost mai grea decât a tuturor celor pe care îi cunosc. Și totuși, în ciuda acestor lucruri, viața mea a fost grozavă. Cu toate problemele am fost căsătorit cu două femei minunate, am avut copii frumoși, i‑am slujit lui Dumnezeu ca misionar și voluntar timp de 38 de ani și am trăit și/sau vizitat 18 țări, cu multe aventuri.

Deci, cum am reușit să fiu optimist și să mă ridic de fiecare dată când se părea că dificultatea mi‑a dat lovitura finală? Răspunsul stă în a avea credință în Dumnezeu și în viața de apoi:

  • Chiar dacă tu nu știi motivul pentru care ești așa de „ghinionist”, Dumnezeu știe, iar El face ca toate să fie bine.1
  • Chiar dacă familia și prietenii nu înțeleg prin ce treci, Dumnezeu înțelege.
  • El continuă să te iubească și să se îngrijească de tine și chiar și în mijlocul adversităților El nu te va părăsi niciodată.2
  • Iisus știe ce este suferința și de aceea poate înțelege ceea ce simți, căci și El a fost respins, trădat, batjocorit, torturat și în final executat cu brutalitate.3
  • Știi că Biblia a promis că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu”.4
  • Știi că poți găsi bucurie după disperare fiindcă El a promis că „seara vine plânsul, iar dimineața, veselia”.5
  • Știi că loviturile care te pun la pământ nu te omoară. Cu ajutorul Lui poți să te ridici și să lupți din nou. „Cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică”.6
  • Poți găsi alinare în povestea biblică cu Iov, cel mai bogat om din Vechiul Testament, care și‑a pierdut averea, turmele, casa, copiii și în cele din urmă chiar sănătatea, după o serie de dezastre naturale și personale teribile; totuși el a continuat să aibă credință în Dumnezeu.
  • Știi că suferința ta te poate învăța multe lecții prețioase de viață, printre care și înțelegerea pentru ceilalți în suferință și le poți fi o sursă de încurajare.
  • Știi că viața aceasta este o pregătire pentru viața următoare, iar lecțiile învățate aici au valoare eternă.
  • Știi că poți privi înainte la o eternitate fără lacrimi, probleme, boli și durere. „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”.7

Dacă ești necredincios ia legătura cu Dumnezeu primindu‑L pe Fiul Său în inima ta și poți începe călătoria ta de credință chiar azi. Dacă ești nou în credința creștină, străduiește‑te să‑ți dezvolți și să‑ți întărești credința prin studierea Bibliei și a altor materiale creștine. „Credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”.8

Credința face diferența pentru cum faci față adversităților. Va merita timpul și efortul depus la dezvoltarea unei credințe puternice în Dumnezeu.

  1. Vezi Marcu 7:37.
  2. Vezi Evrei 13:5.
  3. Vezi Evrei 4:15.
  4. Romani 8:28
  5. Psalmul 30:5
  6. Proverbe 24:16
  7. Apocalipsa 21:4
  8. Romani 10:17