Cu ceva timp în urmă am trecut printr‑o perioadă în viață care părea supraîncărcată cu stres. Aveam la lucru o situație tensionată de criză care s‑a revărsat asupra vieții mele personale și de familie. Oare nu se întâmplă așa de obicei?

Până atunci mă considerasem o persoană calmă, capabilă să rezist circumstanțelor agravante și să fiu răbdătoare cu persoanele dificile. Probabil că este bine să realizezi că și punctele tale forte te pot lăsa uneori, sau cel puțin vreo dezamăgire sau eșec te poate ajuta să rămâi smerit.

Deci, s‑a întâmplat că mi‑am pierdut răbdarea – răbdarea mea cea mult prețuită – și chiar mai mult de o dată! Eram mereu tensionată și la limită, ceea ce mi‑a afectat somnul și starea generală de sănătate. Deveneam o altă persoană și mă vedeam alunecând pe o cale periculoasă.

Știam că dacă doream să‑mi păstrez sănătatea mintală trebuia să găsesc o cale – care, de fapt, s‑a întâmplat să fie chiar la ușa mea!

Chiar după colț de casa mea există un drum vântos, în pantă, care te duce la un munte cam la 8 km distanță. Părea un țel bun așa că am început să urc în fiecare zi pe acel drum.

Mă descurc bine cu mersul pe jos, însă acel drum în pantă nu era preferatul meu, așa că am început ușor, cu progrese mici zilnic, până am reușit, în cele din urmă, să pot să‑l parcurg în întregime dus și întors.

Pe drum ascultam muzică și podcast-uri inspiraționale, mă rugam pentru copiii mei și pentru alții și admiram priveliștea, copacii maiestuoși și animalele sălbatice care apăreau ocazional. Fiindcă eram cam tot timpul singură uneori chiar cântam, sau alteori plângeam. Uneori când plecam de acasă eram atât de încărcată că simțeam că explodez – de aceea „plimbările” mele erau aproape alergări – fiindcă alergam de probleme și de tensiune spre brațele lui Dumnezeu.

Acum am trecut de acea perioadă dificilă din viața mea dar sunt sigură că vor apărea și altele. Plimbările acelea la deal m‑au ajutat să mă deconectez de realitate și să mă conectez la Dumnezeu și la perfecțiunea Sa. M‑au ajutat să mă eliberez de tensiune, de frustrare și de negativitate, să respir aerul proaspăt și să gândesc pozitiv, ceresc.

Mai merg și acum pe drumul acela, dar nu atât de des. Fiindcă aproape memorasem drumul pas cu pas a devenit parte din mine. Include lacrimile și durerile inimii mele dar și noua mea bucurie.