Când eram o adolescentă idealistă de 14 ani am citit biografia lui David Brainerd. Îmi plăcea să citesc despre misionari precum David Livingstone, C. T. Studd și Amy Carmichael. Lor se pare că nu le era greu să inspire covertiții să facă orice sacrificiu era necesar. Însă povestea lui Brainerd a început mai tragic. Motivul pentru care îmi amintesc ce vârstă aveam când am citit despre el este pentru că, pe când era de vârsta mea, el era orfan. Eu aveam ambii părinți și mulți ani înainte ca să mă bucur de ei.
Pe parcursul lecturii am fost mișcată de profunzimea suferinței lui. Și totuși jurnalele și rugăciunile sale erau caracterizate de hotărâre și pasiune pentru a‑L glorifica pe Dumnezeu și pentru a se dedica în întregime în serviciu pentru El. Citind despre greutățile cu care s‑a confruntat ca să își împărtășească credința creștină comunităților de amerindieni tulburați de alcool și de practici păgâne distructive m‑am minunat de viața mea ușoară și m‑a provocat să aspir către o devoțiune spirituală mai ridicată. Calea dificilă pe care a ales să o urmeze l‑a condus către o relație mai profundă cu Hristos și nu a lăsat ca suferința să îi împietrească sufletul.
Pe lângă suferința spirituală s‑a confruntat și cu probleme serioase trupești din cauza durerilor severe de la tuberculoză, boală care i s‑a agravat și din cauza sărăciei și a oboselii. Eforturile sale evanghelice inițiale nu au făcut o impresie prea bună, iar insuccesul i‑a împovărat inima sinceră cu disperare. Totuși, cu toate bolile care în cele din urmă îi vor lua viața, și cu toată disperarea care l‑a adus de câteva ori în pragul sinuciderii, Brainerd a perseverat.
Când am terminat de citit biografia lui Brainerd mi‑am dat seama că, deși biografia celuilalt erou al meu preferat mă inspira în felul ei, povestea lui Brainerd avea o frumusețe mai subtilă. Au trecut deja câțiva ani de când am descoperit curajul și devotamentul lui Brainerd pentru Hristos, dar încă sunt încurajată de dedicarea lui atunci când propriul meu drum pentru Hristos pare mai mult o rutină decât un drum înfloritor și de succes.
Brainerd a fost misionar într‑o perioadă și într‑un loc complet diferit de al meu și probabil că eu nu mă voi confrunta niciodată cu dificultăți așa de mari cum s‑a confruntat el, însă am și eu aceeași misiune – de a‑L reflecta pe Dumnezeu unei lumi ce are nevoie de iubirea și de lumina Sa – și un același Dumnezeu care mă poate ajuta și pe mine să înving obstacolele cu care mă confrunt.