Alegerile pentru noul an

Sunt foarte entuziasmat de rezoluţia mea pentru noul an şi cred că va merge. Nu, de fapt, ştiu că va merge. Trebuie să meargă, deoarece acum văd că viitorul meu depinde de ea. „Lucrurile mărunte sunt importante.”

Pare în contradictoriu cu rezoluţia obişnuită de anul nou – „Cu cât mai măreţ cu atât mai bine” – însă, de fapt, o sprijină. Am ajuns să urmez rezoluţia „Lucrurile mărunte sunt importante” după ce un prieten mi-a arătat pe internet un articol de Jim Rohn, intitulat „Formula”. Iată aici câteva extrase din acel articol, care sintetizează această strategie:

Eşecul nu este un eveniment singular, cataclismic. Eşecul nu vine peste noapte, ci este rezultatul inevitabil al unui număr de greşeli de gândire şi de decizie. Mai simplu, eşecul nu este altceva decât câteva greşeli de judecată, care s-au repetat zilnic.

Luate separat, faptele noastre zilnice nu par atât de importante. O mică scăpare, o decizie greşită sau o oră pierdută nu au, în general, un impact atât de rapid şi de puternic.

Cea mai periculoasă însuşire a eşecului este neclaritatea. Privind pe termen scurt, greşelile mici par că nu contează. Pentru că nu există consecinţe imediate care să ne atragă atenţia, ne trăim pur şi simplu zilele repetând aceleaşi greşeli, gândind greşit, ascultând păreri incorecte şi luând decizii greşite.

Iată vestea cea mare. Precum formula pentru eşec, tot aşa şi formula pentru succes este simplu de urmat: se compune din câteva practici zilnice de auto-disciplinare. Pe măsură ce transformăm greşelile zilnice în auto-disciplină zilnică, vom avea parte de rezultate pozitive. 1

Deci, ce cale mai bună am avea să ne împlini ţelurile majore în viaţă decât să ne hotărâm ca deciziile noastre „mărunte” să fie mai bune? Şi ce ocazie mai bună de a începe acest lucrul decât de Anul Nou? Şi cine altul este mai în măsură să ne ajute să facem lucrul acesta şi să ne ţinem de aceste decizii decât Acela care ne-a creat şi care ştie exact de ce anume avem nevoie? Cu Dumnezeu totul este posibil. Gândeşte-te şi la lucrurile mărunte!

  1. Preluate din www.affirmware.com.au/Sculptor-Private/the_formula.html