Nu se mai întorc niciodată!

Îmi amintesc cum m-am simţit când am ajung în cele din urmă acasă. Eram singură, speriată şi nesigură. Am lucrat câţiva ani la un proiect social într-o ţară săracă din Asia de Sud. Fusesem ocupată şi am contribuit mult la acest proiect, însă activitatea nu depindea de mine; eu eram doar o rotiţă la întreaga maşinărie, iar situaţia aceasta îmi convenea. Mă simţeam în siguranţă să beneficiez de experienţa altora, fără să mai menţionez şi de susţinerea lor financiară. Eu nu prea aveam de ce să mă îngrijorez.

Apoi, într-o vară, totul s-a schimbat. Dintr-o dată planurile colegilor mei s-au schimbat complet din cauza unor probleme de sănătate şi din cauza planurilor de viitor pentru educaţia copiilor lor. Colegii mei s-au mutat iar proiectele au rămas în mâinile mele. Asta dacă eram în stare să le continui.

Ştiam că trebuie să privesc obiectiv situaţia şi să reflectez asupra viitorului muncii pe care o derulam. Următoarele luni au fost sigure – colegii mi-au lăsat suficiente resurse pentru aceasta. Dar după aceea? Nu aveam nici o idee.

Cam în acelaşi timp m-am îmbolnăvit cum nu am mai fost niciodată. Mai bine de o lună am fost cam tot timpul în pat şi de-abia puteam să mănânc. Însă ciudat că starea mea de incapacitate fizică din cauza bolii nu m-a lăsat să cad pradă îngrijorării, aşa cum s-ar fi întâmplat în mod normal. Eram pur şi simplu prea bolnavă ca să mai cad pradă temerilor. De-abia puteam face faţă zilei şi nu mai aveam putere şi pentru îngrijorări. Iar în timp ce eu eram neputincioasă, Dumnezeu a rămas puternic şi a lucrat pentru mine.

Pe măsură ce timpul a trecut nu au existat schimbări majore, însă a fost întotdeauna suficient. Sponsorii ajutau cu proiectele sociale. Am primit o slujbă atunci când am avut nevoie. Când se închidea o uşă, se deschidea o alta. Am preţuit întotdeauna siguranţa, însă în această perioadă de schimbări şi găsirea independenţei, am descoperit un nou fel de siguranţă şi de fericire. Am ajuns în final la o decizie fermă: Atâta timp cât îmi va sta în putinţă – cât timp Dumnezeu mă va ajuta – voi continua munca de aici.

Viaţa aduce schimbări şi este imprevizibilă, însă eu sunt mai fericită ca niciodată. Cred că Dumnezeu poate aranja lucrurile chiar şi atunci când noi nu putem face nimic ca să-L ajutăm în acest sens. Cum să nu cred lucrul acesta când tocmai asta a făcut El pentru mine?