Când ne‑am luat rămas bun de la 2020 majoritatea am avut sărbători cam întunecate și singuratice, fără prea multe din confortul și bucuriile pe care le asociem sărbătoririi nașterii lui Hristos. Era și nesiguranța viitorului.
Și ce an a fost! În momentul acesta, când scriu acum, deși este imposibil de prezis cursul pandemiei Covid-19 există totuși semne încurajatoare și putem privi înainte la momentul când lumea va depăși efectele cele mai dure ale acestui virus.
În același timp, nu putem să nu simțim durere pentru familiile și prietenii celor care au pierit anul acesta, mulți care nu au apucat să‑și ia rămas bun de la cei dragi sau să le rânduiască cum se cuvine rămășițele. Inegalitățile din lume s‑au făcut din nou simțite, căci moartea și dificultățile financiare s‑au concentrat în țările, orașele și comunitățile care au fost cel mai puțin pregătite să le facă față, iar redresarea economică, deși binevenită, se dovedește a fi la fel de inegală.
A fost un an deosebit de greu pentru mulți iar acum, că se apropie de sfârșit, poate îți pui și tu întrebarea veche de când lumea: Dacă Dumnezeu este atotputernic și ne iubește cu adevărat, după cum spune Biblia, de ce nu face ceva să ușureze durerea și suferința atâtor oameni?
El a făcut‑o. L‑a trimis pe Iisus.
Dumnezeu simte durerea noastră. El înțelege chinul nostru și simpatizează cu pierderile noastre. El dorește să ne apropie de El, să ne liniștească, să ne vindece, să ne mângie și să ne reasigure. Dorește foarte mult să ne ajute încât L‑a trimis pe propriul Său Fiu în chip de om să trăiască printre noi, să simtă dificultățile noastre, să‑și dezvăluie inima și să ne pună în contact direct și personal cu iubirea și cu puterea Lui. A venit la noi sub forma unui bebeluș neajutorat și inocent într‑o iesle, dar nu ca să ne înlăture problemele ci să ne echipeze să le putem depăși, iar prin ele să devenim mai buni.
Iată de ce avem motiv de speranță cu acest Crăciun.