Eu, tu și schimbarea
Schimbarea sperie oamenii. Chiar și schimbările în bine au unele părți proaste, iar schimbările rele au ceva bun ascuns în ele. Dar oricât de mult știu lucrurile astea cu... »
Schimbarea sperie oamenii. Chiar și schimbările în bine au unele părți proaste, iar schimbările rele au ceva bun ascuns în ele. Dar oricât de mult știu lucrurile astea cu... »
Schimbarea este unul din lucrurile care ne apropie de Dumnezeu. „Schimbare și degradare văd peste tot în jurul meu; O Tu, cel care nu te schimbi, rămâi în mine”. [[Extras... »
Aveam 10 ani când am auzit pentru prima oară de Albert Schweitzer și am fost foarte impresionată de dedicarea lui – atât de mult încât chiar mă gândeam să devin doctor și... »
Uneori, cei mai mari eroi sunt de fapt cei mici și necunoscuți, care și‑au trăit viețile cu un curaj modest. Spre exemplu, cei care și‑au lăsat o amprentă de neșters. Edd... »
Filmul Shenandoah are loc în timpul Războiului Civil American. Este povestea unei familii sudiste prinse în conflictul vremii. Tatăl familiei, Charlie Anderson, și‑a tem... »
Bunica mea Sabina era o sfântă pe care am avut privilegiul să o cunosc personal. Nu a avut certificat de naștere dar a mers la școală cât să învețe să citească bine. Își... »
Olimpiada de vară din 2016 care s‑a ținut la Rio de Janeiro, Brazilia, a avut unele momente cu adevărat excepționale. Atleți din 28 de sporturi și 41 de discipline ne‑au... »
Numai Dumnezeu știe cât de multe fapte eroice au loc în fiecare zi. Dacă s‑ar da diplome pentru fiecare, n‑ar mai fi loc pe toți pereții din lume! Probabil că la lucrul a... »
Am visat că eram invitat la un banchet de lux. Totul în jurul meu strălucea. Pahare de cristal erau umplute cu unele dintre cele mai bune vinuri și toate felurile mele pr... »
Am fost foarte emoționată să fiu din nou mamă. Allen era un băiețel binedispus și ușor de îngrijit. Îl puneam în leagăn, iar el stătea acolo, cuminte, fie că era treaz,... »
Am vrut să merg la farmacia naturistă, la zece străzi de casa mea, ca să cumpăr niște vitamine. Deși îmi place să merg pe jos și parcurg de multe ori această distanță, în... »
Ai avut și tu vreodată o zi din aceea în care parcă totul îți merge pe dos? Era 29 februarie, o zi care vine doar odată la patru ani. Uitându‑mă pe lista mea de lucruri d... »
Phillip Yancey, binecunoscut scriitor creştin, a scris: „Dumnezeu găseşte modalităţi prin care să vorbească celor care Îl caută cu adevărat, mai ales atunci cand dăm volu... »