De când mă știu nu mi‑au plăcut puzzle-urile. Era destul să privesc sute de piese micuțe, aproape identice, de cer albastru, răsfirate pe masa de lemn și mă lua amețeala. Nu știam de unde să încep.

Din contră, fratele meu iubește puzzle-urile. Pentru el cu cât sunt mai mari și mai complicate, cu atât mai bine. De fapt, de când avea trei ani și lucra la puzzle-uri de 30 de piese, le întorcea pe toate cu fața în sus și începea să le potrivească fără să privească la poză. Din nefericire eu nu am moștenit acest talent.

Uneori simt că viața mea este precum un puzzle uriaș neasamblat, cu piesele răsfirate în toate direcțiile. Prea multe piese, prea multe probleme, prea multe necunoscute, iar uneori, când încerc să le aranjez, mă simt copleșită.

Într‑o zi, în timp ce îmi priveam fratele terminând un puzzle de 3000 de piese, l‑am întrebat de niște sfaturi la asamblarea de puzzle-uri. Iată cei trei pași pe care mi i‑a sugerat el:

  • Începe puzzle-ul cu marginile. Precum puzzle-urile, prima noastră prioritate în viață este relația cu Dumnezeu, care ne dă un cadru solid. Odată ce avem structura spirituală, este mai ușor să sortăm puzzle-ul din interior al vieții.
  • Sortează celelalte piese pe culori. Precum puzzle-ul, viața noastră este compusă din mai multe categorii: muncă, familie, carieră, sănătate, finanțe, etc. Dacă ne sortăm aceste categorii ne permite să ne concentrăm pe ceea ce încercăm să realizăm într‑un anumit aspect al vieții și să depășim provocările care ne ies în cale.
  • Începe cu o piesă și continuă să o compari cu celelalte până găsești cu care se potrivește. Viața, precum puzzle-ul, se compune din încercări, eșecuri, apoi iar încercări, până când piesele încep să se potrivească. Această parte necesită perseverență și hotărâre, dar dacă muncești din greu, în fiecare zi, vei începe să vezi progresul.

Când ajungem la sfârșitul vieții noastre și vedem puzzle-ul minunat complet ne vom bucura de imaginea de ansamblu și vom înțelege mai clar felul în care Dumnezeu a lucrat în interesul nostru să aducă ordine și lucruri bune din fiecare situație.