Poate ai auzit povestea cu tânărul care face o greșeală de un milion de dolari la firma la care lucra și este copleșit de stres și de îngrijorare. După câteva zile, după cum era de așteptat, șeful îl cheamă și îi spune:

„După ce am cheltuit un milion de dolari cu pregătirea ta, sper că nu te gândești să renunți!”

Mă întreb dacă nu cumva și Dumnezeu se simte uneori așa. După tot timpul și efortul depus de El să ne creeze și să ne ajute să devenim ceea ce dorește de la noi să fim și știe că putem fi, sunt sigur că speră să rămânem fideli planului. Aceasta i‑a spus și profetului Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte”.1

Cu câțiva ani în urmă am început un proiect de studiu al femeilor din Biblie, gândind că sunt relativ familiar cu rezultatul. Toată lumea a auzit de Maria Magdalena, sau de Maria mama lui Iisus. Dar pe măsură ce studiam mai profund am descoperit‑o pe Pua și pe Sifra, pe Hulda, Lois și Eunice și pe multe altele.

Rezultatul acelui studiu a fost un articol care apare în acest număr, la paginile 4-5. Recitindu-l acum sunt din nou mișcat de faptele extraordinare de curaj și credință ale acestor femei remarcabile. Ele au urmat, cu siguranță, planul.

Dar sunt și alte articole în această revistă, inclusiv răspunsuri la unele întrebări pe care nici nu credeai că le ai. Unde merg animalele de companie după ce mor? Cum te simți să vezi pentru prima oară culorile? Citește mai departe ca să afli.

  1. Ieremia 1:5