Cam cu șase ani în urmă ne-am mutat într‑un nou cartier. De la început am încercat să fim prietenoși cu vecinii și să arătăm bunătate. Îi salutam zâmbind, conversam politicos și de câteva ori chiar i‑am servit cu pizza, în semn de prietenie. Gândeam că ne descurcăm bine în interacțiunea noastră cu vecinii. Asta până am întâlnit‑o pe Nilda.

Nilda avea doi nepoți, adulți, bolnavi amândoi de o boală genetică degenerativă. Ca să‑i ajute s‑a mutat cu fiica ei. Îngrijirea fizică a unor oameni cu dizabilități este multă muncă și stres și nimeni nu ar învinovăți această familie dacă s‑ar concentra doar asupra propriilor probleme. Dar nu și Nilda. Ea era cea mai ospitalieră persoană pe care o știu și întotdeauna era măcar unul, chiar doi vizitatori la ei acasă. Cum plecau unii, veneau alții – era mereu un flux continuu de oameni.

Prăjituri și răcoritoare erau mereu disponibile, iar gustări și mâncăruri simple le pregătea în câteva minute. În ciuda dificultăților acestei familii, în casă era o atmosferă de bucurie și de optimism.

Chiar și câinele nostru, care vine uneori cu noi când mergem la ea în vizită, nu pleacă fără să fie servit cu apă și o gustărică specială de căței. De fapt, cățelul nostru o recunoaște pe Nilda de la distanță și de‑abia așteaptă să‑și primească bunătățile. Nilda este atentă la cele mai mici detalii despre musafirii ei.

Nu știu dacă câteva paragrafe ar fi suficiente să descrie bucuria, bunătatea, grija iubitoare, ajutorul și ospitalitatea pe care ea o arată altora, dar mi‑am amintit de Nilda când am citit următorul citat:

Domnul nostru ne‑a spus că toate lucrurile mărunte, cum ar fi să hrănești pe cel flămând, să dai de băut celui însetat, să arăți ospitalitate străinului, să vizitezi pe cel bolnav și multe alte lucruri fără nume, dacă le facem cu sufletul curat sunt primite ca și cum le‑am fi făcut pentru Hristos Însuși!… Ce putem face cel mai bine cu dragostea noastră este să nu căutăm ocazii să facem fapte deosebite care să strălucească în fața lumii, ci să ne umplem zilele și orele cu mici fapte de bunătate care vor atinge nenumărate inimi cu noblețe, tărie și fericire. – J.R. Miller