Nu ai nevoie de un guru

Nu demult mediile sociale au explodat cu știri despre un cuplu faimos care își anunța divorțul. Acest cuplu puternic era cunoscut ca „guru al relațiilor” cu cărți, website, video-uri, podcast-uri, numeroase apariții TV și foarte scumpe „conferințe de cuplu”. Cei care au dat bani în imperiul lor s‑au simțit trădați, mințiți și confuzi.

Ideea că: „Dacă acest cuplu, care ținea întâlniri târzii, consiliere, ieșiri regulate în cuplu, avea un grup puternic de prieteni, nicio grijă financiară, o armată de antrenori, personal auxiliar în casă și cu toată ʼînțelepciuneaʼ lor, propria lor căsnicie a eșuat, atunci de ce să mai încercăm noi?” a fost exprimată sub mai multe feluri în comentariile de pe mediile de socializare.

Dar eu, când am auzit știrea, nu am fost surprinsă. Nu pot spune că „m‑am așteptat la asta” dar am învățat cât de ușor eșuează oamenii exact (sau poate mai ales) acolo unde se cred experți.

În mare parte a vieții mele de adult eram genul de persoană căreia îi plăcea să i se dea formula, sau programul, pentru succes. Îmi plăcea să mi se spună „fă asta și asta; să nu faci lucruri din astea, și astfel vei avea o căsnicie, sau situație financiară, sau familie, relație cu Dumnezeu, carieră , etc … de succes”. Nu doream responsabilitatea muncii de cercetare, a erorilor proprii și efortul de a‑mi croi singură credința/calea.

După cum îți imaginezi asta este rețeta sigură pentru dezamăgire. S‑a întâmplat mai mult de o dată ca acești guru să eșueze chiar ei. Deci, lasă‑mă să rezum aici cele învățate de mine:

  • Biblia arată că fiecare are o mare responsabilitate personală atunci când spune „duceți până la capăt mântuirea voastră, ascultând de Dumnezeu cu frică și cutremur”.1
  • Nu ar trebui să ne punem credința în nimeni, indiferent cât de calificați par a fi. Nu înseamnă că nu ar putea să ne dea sfaturi bune. Înseamnă doar că trebuie să ne încredem în Dumnezeu. Noi ne construim casa pe stânca adevărului lui Dumnezeu, încât ea să nu fie dusă de orice furtună sau dezamăgire.2
  • Lasă oamenilor permisiunea eșecului. Cu toții încercăm cât putem noi de bine. Siguranța mea nu vine din perfecțiunea sau infailibilitatea altora; vine din conștientizarea faptului că Dumnezeu este în control și că nimic nu mă poate separa de dragostea Lui.3

Acestea par niște sfaturi spirituale pentru lucruri practice și chiar sunt – deoarece chiar și lucrurile practice implică credință, iar o credință de durată trebuie să fie înrădăcinată în adevăr.

  1. Filipeni 2:12, traducere din engleză
  2. Vezi Matei 7:24-27.
  3. Vezi Romani 8:38-39.