Învinge obiceiul prost al îngrijorării

Isaac era singurul fiu al lui Avraam și Sara, promis de Dumnezeu și dăruit lor printr‑un miracol, când erau deja în vârstă. Nu a fost la fel de important precum tatăl său, sau decât fiul său, Iacov. Însă am învățat o lecție importantă de la el.

În timpul unei foamete Isaac s-a mutat în valea Gherar din Țara filistenilor, unde a redeschis fântânile săpate de tatăl său, Avraam. Însă păstorii din Gherar s‑au certat cu oamenii lui, spunând că fântânile sunt ale lor. Așa că Isaac s‑a mutat cu familia, cu servitorii și turmele lui în altă parte, unde până la urmă a avut pace. El nu și‑a pierdut niciodată speranța și credința, a continuat să caute, până când, în cele din urmă, a avut victoria. 1

Răposatul meu soț avea multă credință perseverentă. Odată, am rămas fără benzină pe un drum lăturalnic, în sudul Braziliei. După o oră nu au trecut decât două mașini pe lângă noi și niciuna nu a oprit, așa că el s‑a rugat: „Dragă Dumnezeule, fă ca următoarea mașină care trece să se oprească și să ne ajute!” Nu mult după aceea a trecut o mașină, dar nu a oprit. Însă după câteva minute s‑a întors. „După ce am trecut ”, ne‑a spus tânărul șofer, „o voce îmi tot spunea în minte Trebuie să te întorci și să ajuți acea familie”.

Eu am mai mult tendința să mă îngrijorez în fața problemelor, însă cu trecerea anilor mi‑am dezvoltat niște strategii care să mă ajute. Imediat ce mă trezesc, îmi pregătesc micul dejun și mă așez la biroul de lucru. În timp ce mănânc ascult mesaje de devoțiune și îmi notez versete sau pasaje care îmi ajung la inimă. Apoi îmi deschid caiețelul de rugăciuni și mă rog pentru tot ce am scris în el pentru săptămâna respectivă. Adaug orice altceva mă îngrijorează și marchez rugăciunile care și‑au primit răspuns și îmi notez realizările. Această rutină mă liniștește fiindcă le pun pe toate în mâinile lui Dumnezeu.

Încerc, de asemenea, să observ orice lecție pe care Dumnezeu încearcă să mă învețe în acea săptămână. Spre exemplu în săptămâna trecută am dat de mai multe ori peste versetul „Opriți‑vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu”. 2 Deci știam că Dumnezeu încerca să‑mi atragă atenția. Când mi‑am făcut timp să citesc câțiva Psalmi și să ascult un imn în natură, am simțit cum pacea lui Dumnezeu îmi inunda sufletul.

Rosane Pereira este profesoară de limba engleză și scriitoare în Rio de Janeiro, Brazilia, și membră în organizația The Family International.

 

(Different but deeper)

Diferit dar mai profund

De Elsa Sichrovsky

Am fost crescută într‑un cămin creștin, de părinți creștini dedicați. Ne rugam înainte să ieșim pe ușă, când ne urcam în mașină, înainte să gătim, înainte să ne începem temele de școală și, bineînțeles, înainte de culcare. Rafturile erau pline cu cărți creștine pentru copii și Biblii, iar seara ne uitam la desene animate cu povești biblice.

Când am terminat liceul și am intrat în mediul universitar am început să privesc în urmă și să observ mai multe aspecte ale credinței care mi-a tivit copilăria. Știam că am un Prieten cu care puteam vorbi oricând aveam nevoie de mângâiere și de putere; dar acum, confruntându‑mă cu nenumăratele provocări ale presiunii academice, ale presiunii sociale și, curând, ale presiunii de a‑mi găsi un serviciu, aveam nevoie, mai mult ca oricând, de călăuzire. Totuși, eram în conflict cu mine însămi și confuză.

Atunci am dat peste un articol cu sfaturi, de pe internet. Scrisoarea venise de la o tânără care crescuse într‑o familie catolică și avea îndoieli despre credința ei. Asemenea mie, se simțea pierdută și nesigură. M‑am identificat în scrisoarea ei și am citit cu interes răspunsul consilierului. Din păcate, consilierul a încurajat‑o să se concentreze asupra plăcerilor vieții de zi cu zi și i‑a sugerat că religia nu mai este relevantă sau folositoare în viața modernă.

Dezamăgită am continuat să citesc și celelalte comentarii. Unii erau de acord cu sfătuitorul, însă am remarcat și un comentator cu un sfat diferit: „Credința pe care o descrii tu este o credință copilărească, așa cum am avut și eu. Iar acea credință a murit. Însă noua credință pe care am descoperit‑o a crescut și s‑a dovedit a fi mai puternică și mai plină de semnificație”. Deși ea a pus la îndoială existența lui Dumnezeu, în cele din urmă a redescoperit bucuriile unei relații personale cu Iisus.

Răspunsul acestui comentator mi‑a arătat că există și tineri care, asemenea mie, au crescut în familii creștine și totuși L‑au descoperit pe Iisus și ca adulți. Nu este necesar să revin la credința mea de copil sau la obiceiurile creștinești ale familiei mele ca să am o relație cu Iisus în prezent. Convingerea mea poate fi întărită și prin studierea lucrărilor intelectualilor creștini care s‑au confruntat la rândul lor cu îndoiala și și‑au găsit tăria spirituală și curajul moral în credința lor.

Încă lucrez alături de Iisus să sortez tot ce înseamnă pentru mine să fiu creștină în viața mea de adult, plină de provocări și în viteză. Încă nu cunosc toate răspunsurile, iar uneori simt cum credința mea se clatină, dar știu că Iisus mă călăuzește cu răbdare și mă învață să merg cu El într‑un mod mai diferit, dar mai profund.

  1. Vezi Geneza 26:17-22.
  2. Psalmul 46:10