Dumnezeu întruchipat

Am citit odată că un tată adevărat ajută la dezvoltarea relaţiei cu Tatăl Ceresc, cu Dumnezeu.

Poate că tatăl meu nu şi‑a dat seama de asta, însă o conversaţie pe care am avut‑o noi doi pe un deal de lângă casă în vara în care eu aveam 18 ani m‑a marcat pe viaţă. Poate că tata nici nu‑şi mai aminteşte de acea conversaţie – o conversaţie atât de simplă şi totuşi tipică lui şi modului lui iubitor şi înţelept de a sfătui fără să fie prea insistent.

Am vorbit atunci câte în lună şi în stele şi am ajuns să‑i povestesc şi despre prietenul meu, despre problemele pe care le aveam în relaţie şi despre cum ar decurge prietenia noastră. Nu‑mi amintesc cum le‑am pus pe toate în cuvinte, însă îmi amintesc cât de stingherită m‑am simţit. După ce mi‑am vărsat sufletul m‑am uitat la el şi l‑am întrebat cu jale: „Acum ce să fac, tată? Spune‑mi ce să fac.”

„Este într‑adevăr o decizie grea,” a început el, „însă acum ai 18 ani. Acum eşti adult. N‑o să‑ţi spun ce să faci pentru că ştii deja ce trebuie să faci.”

M‑a lăsat fără cuvinte. Eu nu eram încă un adult – sau cel puţin nu mă simţeam ca fiind un adult. Aveam 18 ani dar nicio idee despre ce ar fi trebuit să fac. Dar, stai puţin, totuşi, da, aveam o idee. În aceea situaţie ştiam exact ce ar fi trebuit să fac. Asta nu înseamnă că îmi şi doream să fac lucrul acela, însă ştiam ce trebuia să fac. Şi în final am făcut alegerea corectă, în mare parte datorită faptului că tatăl meu a crezut în mine şi în puterea mea de a face ce era bine.

De atunci încolo n‑am luat numai decizii corecte, însă conversaţia aceea cu tata m‑a ajutat să păşesc pe calea independenţei şi să am încredere că pot să reuşesc în viaţă. Iar când decizii şi mai grele mi‑au ieşit în cale mi‑a fost de mare ajutor să ştiu că cineva avea încredere în mine.

Tata mi‑a arătat foarte clar, de multe ori, nu numai că are încredere în mine dar şi că mă iubeşte necondiţionat. Indiferent de deciziile pe care le voi lua, eu voi rămâne întotdeauna fiica lui şi voi avea întotdeauna dragostea sa. Dintre toate darurile pe care le‑am primit de la el, pentru acesta sunt cea mai recunoscătoare.

Mi‑a luat un timp, dar până la urmă mi‑am dat seama că iubirea şi încrederea tatălui meu sunt o imagine a iubirii şi încrederii lui Dumnezeu pentru mine.

Dumnezeu ne învaţă să mergem, ca pe urmă să ne lase să fugim cu propriile noastre puteri, are încredere că vom reuşi, însă rămâne aproape de noi în cazul în care cădem sau avem nevoie de ajutor. „Tu eşti deosebit”, ne spune El. „Tu poţi face lucruri minunate pentru Mine şi pentru alţii”. Iar când greşim, ceea ce se întâmplă de multe ori, El ne şopteşte: „Indiferent de ce vei face, Eu te voi iubi întotdeauna”, iar apoi ne ajută să facem ce este bine.

Îţi mulţumesc, tată, pentru că eşti întruchiparea iubirii lui Dumnezeu!