Te‑ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu tine după ce mori? Ce te așteaptă când ajungi „de partea cealaltă”? Dacă există o altă parte. Există un Rai? Dacă da, cum este? Vei fi fericit acolo? Îi vei regăsi pe cei dragi? Cât de diferit va fi de viața ta de pe pământ?

Biblia ne spune multe despre ce ne aşteaptă odată ce ajungem în Rai – cum este Raiul, cum vom fi noi în Rai şi ce vom face acolo. Există şi multe istorisiri ale celor care au avut experienţe de viaţă şi de moarte, au mers în Rai apoi s‑au întors să povestească prin ce au trecut.

Conform Bibliei, una dintre diferenţele majore dintre viața de pe pământ și cea din Rai este că Raiul este o lume perfectă, un loc plin de prezența lui Dumnezeu, o lume în care ne putem bucura de toate frumuseţile şi plăcerile pe care le avem acum pe pământ, însă fără tristeţea, durerea, goliciunea, singurătatea şi teama care ne constrâng acum atât de des şi fără egoismul, lăcomia şi distrugerea pe care le vedem în lumea din jurul nostru.

Împărăția lui Dumnezeu va fi doar iubire, frumuseţe, pace, mângâiere, înţelegere, bucurie, compasiune şi, mai presus de toate, vei fi învăluit cu iubirea Celui care ne iubeşte mai mult ca oricine – Dumnezeu Însuşi. Biblia ne spune că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii. De aceea El este Spiritul iubirii.1 De aceea casa Lui, Împărăția Raiului, este un cămin al iubirii, un loc unde nu vom simţi nici durerea, nici tristeţea, nici respingerea, nici singurătatea.2

Ştim din Biblie că în viața de apoi nu vom fi doar niște spirite fără trup și chip, plutind fără nicio formă. Vom avea trupuri, asemănător cum avem acum, dar fără boala, discomfortul, îmbătrânirea sau durerea pe care le simțim în trupurile pământești.3 Ne vom bucura de compania celorlalţi şi vom trăi fericiţi împreună pentru totdeauna în prezența Celui care ne‑a creat și ne iubește.

Mulţi au concepţia greşită că Raiul va fi un loc foarte plictisitor, unde nu vom avea nimic altceva de făcut decât să stăm pe nori şi să cântăm din harfă ode de slavă lui Dumnezeu. Sunt sigură că oamenii pot cânta la harfă dacă vor și mai mult ca sigur îl vom slăvi mai mult de Dumnezeu, însă viaţa noastră în Rai va fi mai bogată decât atât! De fapt, cred că viețile noastre vor fi mult mai împlinite decât pe pământ, doar că nu vom mai avea stresul, îngrijorarea, boala și chinul supraviețuirii pe care le îndurăm acum. Vom fi ocupați cu lucruri care contează cu adevărat și care îmbunătățesc viețile altora. Ne vom investi timpul în lucruri care ne aduc bucurie și inspirație, în locul trudei, a rutinei monotone și a lucrurilor fără sens cu care mulți ne confruntăm zilnic.

Biblia ne spune că Iisus Hristos însuși se va întoarce să conducă lumea, împreună cu noi, copiii Săi, pentru o perioadă de o mie de ani, cunoscută sub numele de Mileniu.4 Una dintre îndatoririle din această perioadă a celor care îl iubesc pe Dumnezeu este să ajute la reconstrucția, reorganizarea și reeducarea oamenilor rămași pe pământ. Vom aduce Împărăția Sa pe pământ: un loc unde iubirea, adevărul și dreptatea vor predomina; unde toți vor avea suficient și nimeni nu va avea prea mult.

Ultimele două capitole din cartea biblică Apocalipsa descriu Raiul ca pe un oraş gigantic din aur5, care se va coborî din cer după Mileniu pe pământul refăcut, iar Dumnezeu va locui cu oamenii6. Cei care îl iubesc pe Dumnezeu și L‑au primit pe Iisus ca Mântuitor vor trăi cu El în minunatul Său oraș de aur! Biblia descrie străzile orașului ca fiind din aur, înconjurat de un zid făcut din douăsprezece tipuri de pietre preţioase.7

Vestea bună este că, prin credință în Iisus și prin acceptarea Lui, oricine poate intra în Împărăția Raiului și poate cunoaște bucuria, împlinirea și iubirea eternă pe care Dumnezeu dorește să ne‑o dea fiecăruia dintre noi în viața de apoi și chiar dacă viața aceasta nu ni se transformă, fiecare putem purta puțin din viața cerească în inimile noastre aici și acum. Indiferent cine ești, unde ai fost, sau ce ai făcut. El promite să te ierte. Niciunul dintre noi nu este suficient de bun să merite să intre în Rai; nimeni nu merită să meargă acolo prin meritele proprii. De aceea Dumnezeu L‑a trimit pe Fiul Său, Iisus, pe acest pământ cu 2000 de ani în urmă. Iisus a plătit prețul pentru mântuirea noastră murind pentru păcatele omenirii și astfel, prin credință că El este Mântuitorul nostru, putem primi darul Său al vieții veșnice. Aceasta ne eliberează de povara de a încerca să fim suficient de buni pentru Rai, ceea ce oricum nu putem fi, fiindcă suntem ființe umane imperfecte supuse greșelilor.

Iisus a deschis ușa vieții veșnice în Împărăția Sa pentru fiecare dintre noi prin moartea Sa pe cruce. Nu o poți câștiga, dar nici nu poți fi prea rău pentru ea, fiindcă mântuirea este un dar de la Dumnezeu. Iisus te iubește așa cum ești. El te cunoaște. El cunoaște gândurile tale și tot ce ai făcut vreodată, chiar și cele mai ascunse secrete. El le știe pe toate, dar tot te iubește, fiindcă iubirea Sa este nemărginită.

Iubirea Lui depășește ceea ce putem noi înțelege sau vedea cu ochii aici pe pământ. Iubirea Lui poate umple orice gol și poate vindeca orice durere. Iubirea Lui poate aduce bucurie acolo unde era durere, râset acolo unde era plânset și împlinire acolo unde nu era niciun scop. Oricând ai nevoie de El îl poți chema pe Iisus, iar dragostea Lui va fi cu tine și El te va ajuta.

Poţi primi dragostea Sa şi un loc în Rai dacă te rogi o mică rugăciune simplă și‑i ceri lui Iisus darul Său al mântuirii. Dacă îți deschizi inima lui Iisus și îl inviți în viața ta, El va fi cu tine pentru totdeauna. Nu îl poți pierde niciodată! Odată ce L‑ai primit ai rezervare permamentă în Rai, care nu poate fi anulată, iar când viața ta pe pământ se va termina, vei trăi în prezența Lui pentru totdeauna!

Deși mântuirea este un dar gratuit, odată ce L‑ai primit pe Iisus în inima ta, El dorește să faci tot ce poți să‑i iubești pe alții și să le vorbești despre Împărăția cerească a lui Dumnezeu. Împărtășește cu alții adevărul despre Iisus și despre dragostea pe care El ți‑a dăruit‑o ție, să poată simți și ei bucurie în viețile lor – atât în viața aceasta cât și în cea următoare!

  1. Vezi Ioan 4:8; Ioan 4:24.
  2. Vezi Apocalipsa 21:4.
  3. Vezi 1 Corinteni 15:50-53.
  4. Vezi Apocalipsa 20:1-4.
  5. Vezi Apocalipsa 21:16.
  6. Vezi Apocalipsa 21:3.
  7. Vezi Apocalipsa 21.