Într‑o iarnă, cu câțiva ani în urmă, am călătorit împreună cu un grup de prieteni pe un drum de munte din sudul Statelor Unite într‑un microbuz de pasageri. Era vineri seara, soarele deja apusese, iar noi mai aveam doar câteva ore ca să ajungem la stațiunea de schi. Eram destul de aproape când cineva care mergea pe banda paralelă cu noi i‑a făcut semn șoferului nostru să coboare geamul.
„Sunt mai mult ca sigur că vi se dezumflă roata din spate”, i‑a spus el. „Aș putea să vi‑o verific, dacă vreți”.
Am parcat sub un bec stradal lângă un magazin și toți au coborât din microbuz înfofoliți cu haine și căciuli.
„Mă cheamă Jim”, spuse domnul, strângând mâna cu șoferul, și se aplecă lângă roată. „Sigur este spartă. Vezi asta?” Jim arătă către un cui vizibil în roată.
Jim ceru roata de rezervă, dar nu fu prea impresionat cu cricul din trusa noastră de urgență așa că și‑l aduse pe al lui și preluă conducerea operațiunii. Noi eram dispuși să ajutăm dar nu prea știam ce să facem.
„Mergeți la schi?” ne întrebă Jim, arătând către echipamentul pe care îl aveam legat pe mașină. I‑am spus că pentru mine era prima dată când făceam snowboard.
„Auci! Nu a mai nins de luni. Gheața de acolo sus trebuie să fie foarte tare. Chiar vrei să faci asta?” a întrebat el glumeț. Am râs și eu, dar nu mai eram atât de încrezător.
Jim era priceput și schimbă roata imediat.
„Bine. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să vă distrați. – Și am să mă rog pentru voi pentru o zăpadă proaspătă și moale”. Și ridică șugubăț din sprâncene.
Când se îndepărtă am observat pe spatele camionetei lui un abțibild cu mesajul „Hristos e Domn”.
Jim nu a ținut nicio predică dar a lăsat lumina Mântuitorului să strălucească prin el. Nu a vorbit despre credința lui, dar și‑a pus credința în fapte. Iar exemplul lui de creștin, faptul că și‑a făcut timp să ajute niște străini neștiutori într‑o seară întunecată și friguroasă undeva prin munți, este ceva ce îmi voi aminti întotdeauna.