Cu câţiva ani în urmă eu şi soţul meu lucram ca misionari în nordul Braziliei când ni s‑a oferit să facem parte dintr‑un nou proiect de a ajuta tineri în Buenos Aires.

Pe atunci aveam trei copii iar eu eram însărcinată cu al patrulea. Soţul meu este din Argentina şi spera că vom ajunge la timp ca să petrecem Crăciunul cu tatăl său care era în vârstă aşa că, cu câteva zile înainte de Crăciun, ne‑am pornit la drum, un drum de 7000 km cu maşina. Totul a mers bine până la graniţă.

Deoarece nu am putut intra în Argentina cu microbuzul nostru din cauza unor complicaţii cu hârtiile maşinii am hotărât să‑l lăsăm în Brazilia până vom rezolva cu hârtiile. Cineva ne‑a luat la autostop de la graniţă până la o parcare de tiruri în oraşul Concordia, de unde speram să luăm un autobuz care să ne ducă la destinaţia noastră. Primul autobuz care a  sosit a fost plin, iar când am întrebat în restaurantul din parcare despre orarul autobuzelor ni s‑a spus că nu mai era nici un alt autobuz până a doua zi.

Vestea ne‑a descurajat. Ne‑am simţit precum Maria şi Iosif în Betleem. Luna decembrie este mai răcoroasă în nordul Argentinei, dar în restaurant era cald. Chelnerul, care era acolo singur, ne‑a spus că putem sta oricât am fi avut nevoie. Atunci ne‑am rugat din tot sufletul.

După nici câteva minute am şi primit răspuns la rugăciunea noastră. Câteva maşini au parcat şi un grup de vreo 30 de oameni au umplut masa imensă din mijlocul restaurantului. Ei erau patronii parcării de tiruri, împreună cu familiile lor, şi ne‑au invitat să petrecem Crăciunul cu ei şi să cinăm cu ei. Nici nu ne‑am dat seama când s‑a făcut miezul nopţii şi ne‑am îmbrăţişat unii pe alţii şi ne‑am pus dorinţe de Crăciun în ambianţa colindelor ce răsunau din boxe.

Ne‑am simţit atât de iubiţi. Ajunseserăm acolo înfriguraţi şi înfometaţi, într‑o parcare goală dintr‑un loc pierdut de lume, însă Dumnezeu nu ne‑a uitat. El şi‑a trimis îngerii de Crăciun – mai întâi chelnerul, apoi patronii cu familiile lor – ca să ne înveselească şi să împartă cu noi o petrecere minunată.

La 00:20 noaptea doi şoferi de autobuz au oprit la restaurant pentru o pauză de cafea. Ei se întorceau la Buenos Aires cu autocarul gol şi s‑au oferit să ne ducă şi pe noi, pe gratis. Am dormit buştean în autocar şi am ajuns la La Plata River scăldaţi de minunatele raze rozulii ale răsăritului.

Călătoria nu a decurs aşa cum plănuiserăm, însă am avut un Crăciun pe care nu îl vom uita niciodată.