Cu un an în urmă eram într‑o situație complicată și neplăcută cu un coleg de muncă. Lucrurile nu s‑au îmbunătățit și am fost ușurată când, în final, el s‑a mutat. Ceva mai târziu am primi un email scurt de la el cu câteva cuvinte scurte: „Îmi cer scuze.”

Ce bine! am gândit eu. Vrea să își ceară scuze. Am căutat în josul paginii răspunsul automat pentru „scuze formale”. Dar nu era nimic. Mă așteptasem la o recunoaștere detaliată a bătăilor de cap, tensiunii și complicațiilor pe care le‑a creat. Dar tot ce am primit au fost cuvintele „Îmi cer scuze”.

Știam că Dumnezeu îmi cerea să‑l iert și să întorc pagina. Omul își făcuse partea, chiar dacă era minoră, și‑a cerut scuze, iar corect din partea mea era să îi răspund asemenea, însă adânc în sufletul meu mă simțeam oarecum înșelată. Nu putea să se străduiască mai mult cu scuzele?

Dar nu după mult timp a trebuit să îmi cer și eu scuze de la cineva și nu am prea știut cum să procedez. Dacă detaliam prea mult motivele faptelor mele putea să pară că mă justific și să fac scuzele mele să sune nesincere, în plus riscam să reîncep tirada controverselor. În final am copiat cuvintele de scuze primite de mine de la fostul meu coleg – căci simplitatea lor nu le‑a făcut mai puțin sincere.

Nu este ușor să ceri iertare. Te simți penibil și majoritatea nu prea știm cum să o facem. Gary Chapman și Jennifer Thomas au dat un sfat foarte bun în cartea lor When Sorry Isnʼt Enough.1 Ei au spus că, dacă căutăm împăcarea cu alții atunci cheia este să învățăm limbajul înțeles de celălalt pentru scuze și să fim dispuși să îl vorbim… Dacă nu vorbești limbajul celuilalt va fi mai greu să îi primești iertarea, deoarece el nu este sigur că scuzele tale sunt sincere.

Autorii împart acest limbaj în cinci categorii principale:

  • Exprimă regretul. Pentru unii este suficient să spui „Îmi pare rău” cu sinceritate.
  • Acceptă responsabilitatea. Evită să te scuzi și admite „Am greșit”.
  • Îndreaptă greșeala. Fă mai mult decât să îți pară rău – spre exemplu, spune: „Ce pot să fac să mă revanșez față de tine?”
  • Căiește‑te. Promite: „Voi încerca să nu mai fac asta niciodată”.
  • Cere iertare. Arată‑te vulnerabil cerând umil: „Te rog să mă ierți”.

Eu cred că smerenia și sinceritatea sunt cheia, să îți pese cu adevărat de nevoile celui pe care l‑ai supărat și să înveți să asculți când își prezintă durerea. Și dacă ambele părți sunt dispuse, atunci orice lucru minunat se poate întâmpla în relația lor restabilită.

  1. When Sorry Isnʼt Enough: Making Things Right with Those You Love, Moody Publishers.