Viaţa este de multe ori asemuită cu o călătorie. Pas cu pas, zi după zi, călătorim pe un drum care este numai al nostru. Deşi uneori împărţim bucuriile şi necazurile cu alţii pe care îi întâlnim în calea noastră, calea oricui nu este exact ca a noastră. Ceea ce totuşi avem în comun este posibilitatea unui tovarăşi de viaţă şi sfătuitor care să fie cu noi tot timpul. Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti” şi „Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi”.[Ieremia 33:3; Psalmul 32:8]
Dacă priveşti în urmă la calea ta din ultimul an, în special la momentele dificile, probabil că poţi recunoaşte situaţii care s-ar fi putut termina mai bine dacă te-ai fi rugat pentru călăuzire şi dacă ai fi urmat calea pe care ţi-a indicat-o Dumnezeu. Dar să nu te îngrijorezi! Acum ai un an nou şi noi posibilităţi.
Opreşte-te câteva minute ca să te gândeşti la rutina ta zilnică. Poate ai putea începe un jurnal de rugăciune sau să-ţi faci un plan să parcurgi cartea Psalmilor sau evangheliile, sau să-ţi rezervi cinci minute când te scoli, sau înainte de a merge la culcare, ca să te gândeşti la lucrurile bune din viaţa ta şi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ele. Orice ai decide, fă-ţi o rezoluţie şi ţine-te de ea, pentru că tu ai „un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate”.[Proverbe 18:24]
Zi după zi, cu fiecare clipă ce se scurge,
Găsesc tărie pentru ceea ce am de înfruntat;
Când mă încred că Tatăl ştie ce mi-aduce,
Nu am de ce să mă îngrijorez şi să fiu încordat.
El, a cărui inimă revarsă bunătatea,
Dă fiecărei zile ce consideră a fi mai potrivit,
Cu dragoste împarte durerea şi plăcerea,
Îmbinând truda cu pacea unui suflet odihnit.
– Lina Sandell (1832-1907), tradusă din suedeză în engleză de A. L. Skoog