Viața idilică de la țară?

Fiecare are în viața lui momente când simte că a ajuns la fund și că nu‑i poate fi mai rău. Lucru acesta mi s‑a întâmplat mie când a trebuit să mă descurc cu un stil de viață mai puțin familiar într‑un sătuc de la periferia Belgradului.

Eram o fată de oraș care doar citise despre viața la țară din cărți sau auzisem din poveștile de culcare are bunicii. Nu am simțit cum e viața la țară decât atunci când eu și soțul meu, Michael, am găsit o casă ieftină la țară și am hotărât să ne mutăm de la oraș și să ne creștem copiii într‑un mediu natural. Mi s‑a părut o idee romantică! Ne‑am mutat într‑o minunată zi de primăvară, migdalii erau în floare, iar florile și iarba verde însuflețeau căsuța noastră din lemn în care ne mutam. Totul părea atât de luminos și de vesel încât nu am simțit să‑mi lipsească ceva.

Dar, pe urmă, pot spune cu siguranță că, am observat ce îmi lipsea!

Aveam doi copii mici, sub cinci ani, al treilea urma să vină, iar soțul meu lucra în oraș ca meditator de engleză. El pleca devreme și venea târziu.

În casa noastră romantică din lemn aveam apă curentă și electricitate, dar nu și alte comodități precum mașină de spălat sau încălzire centrală. Când Michael era acasă toate păreau bine, dar în restul timpului eram pe cont propriu. De‑abia începusem să învăț limba locală și fiindcă nu prea puteam comunica cu puținii vecini pe care îi aveam, aceasta contribuia la sentimentul meu de izolare.

A venit și luna septembrie când s‑a născut fiica noastră, Lara, un bondocel care ne‑a adus atâta bucurie dar care părea să nu aibă deloc nevoie de somn! Se apropia iarna iar condițiile de trai au devenit din ce în ce mai grele. Trebuiau tăiate lemne, spălate scutece, zilele erau mai scurte și aveam un sentiment general de neputință. De multe ori, la sfârșitul zilei, când Michael ajungea acasă mă găsea în lacrimi fiindcă nu putusem aprinde focul în sobă sau se întâmplase vreo altă catastrofă.

După câteva luni ne‑am mutat într‑o casă mai bună, însă perioada petrecută în acel sat a rămas de referință în viața mea, iar acum mă uit în urmă oarecum cu drag. Sunt recunoscătoare pentru tăria și înțelepciunea pe care le‑am câștigat și pentru faptul că acea experiență m‑a pregătit pentru tot restul vieții. Dacă am reușit în acele condiții știam că puteam reuși oriunde!