Azi am citit 1 Corinteni 13 și m‑am gândit la aplicațiile practice ale versetelor. Mi‑am notat gândurile și sper să fie o inspirație și pentru tine.
Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și n‑aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
Recent am încercat, din nou, să învăț o limbă străină. Țelul meu era să exersez câte puțin de câteva ori pe săptămână și asta mă ajută să progresez. Însă mai am încă mult până să mă simt sigur pe mine și să vorbesc fluent. Sigur că mi‑ar plăcea să vorbesc toate limbile de pe pământ și chiar cele îngerești și atunci, probabil că, m‑aș bate puțin pe umăr. Când mi-am dat seama de asta, versetul a devenit mai semnificativ pentru mine fiindcă mi‑a arătat cât de importantă este dragostea în comparație cu celelalte realizări.
Și chiar dacă aș avea darul proorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n‑aș avea dragoste, nu sunt nimic.
Eu sunt foarte entuziasmat de faptul că pot auzi cuvinte personale de la Iisus atunci când am nevoie de călăuzire. Îmi place și sentimentul pe care îl simt când Dumnezeu face vreun miracol, ceea ce îmi întărește credința, iar când se mai întâmplă ceva sunt mai încrezător că Dumnezeu se va ocupa de toate. Însă pot să văd că foarte legat de aceste daruri este iubirea lui Dumnezeu care face ca toate să se întâmple.
Și chiar dacă mi‑aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi‑aș da trupul să fie ars și n‑aș avea dragoste, nu‑mi folosește la nimic.
Eu fac parte din organizația Helping Hand, un proiect misionar și umanitar foarte activ în Cape Town, Africa de Sud. Noi distribuim multe bunuri săracilor, iar uneori, când ne trezim foarte devreme sau când stăm până târziu, mă simt oarecum sătul de toate. Însă acest verset mi‑a reamintit că singura noastră motivație este dragostea – dragostea nesfârșită a lui Hristos care „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz”. 1 Acesta este lucrul care ne motivează.
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
Versetele acestea cam vorbesc de la sine. Eu nu prea sunt un model de răbdare sau de bunătate, sau de comportament imaculat tot timpul, sau de altruism, eu mă cam las uneori provocat, nu mă concentrez întotdeauna doar pe adevăr și nu le rabd pe toate. Uneori sunt, ei bine, chiar opusul.
Iată ceva important de ținut mine: Dragostea se străduiește să iubească chiar și ceea ce nu este de iubit. „Pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi”. 2 „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. 3 Deci, deși aș dori să mă străduiesc să am o astfel de dragoste după cum se menționează în aceste versete biblice, totuși știu că și atunci când eu nu o am, Iisus o are. El este dragostea. El este cel mai pur exemplu de dragoste pe care lumea l‑a văzut vreodată. Iar dacă eu stau aproape de El, atunci dragostea Lui mi se va transfera puțin câte puțin și mie. 4
Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte; dar, când va veni ce este desăvârșit, acest ‘în parte’ se va sfârși.
Cât de adevărat, că dragostea este lucrul cel mai ușor de înțeles. Chiar și un bebeluș înțelege dragostea. Dragostea este fundația și prioritatea noastră, pentru că toate celelalte lucruri se bazează pe dragoste și progresează prin dragoste – atât dragostea pentru Dumnezeu cât și pentru alții.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m‑am făcut om mare am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într‑o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
Când voi ajunge în Rai voi fi uimit de rezultatul micilor gesturi de iubire pe care le‑am făcut. Sunt sigur că atunci voi dori să fi făcut mai multe, însă va fi emoționant și faptul că rezultatele faptelor mele au depășit regiunea, munca și viața mea și de aceea aștept cu nerăbdare să le văd!
Acum, dar, rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Cât de multe cântece, cărți, poezii și scrisori nu s‑au scris despre dragoste? Mai multe decât ne‑am putea imagina. Și totuși, există ceva ce definește întotdeauna dragostea – dragostea voluntară, smerită, iertătoare și eternă a lui Dumnezeu prin Iisus atunci când El a murit o moarte oribilă, dificilă și nedreaptă ca noi să nu fim nevoiți să ne confruntăm niciodată cu un sfârșit atât de lipsit de iubire. Noi am fost făcuți moștenitori ai Raiului prin credință, acolo unde este speranța noastră și dragostea lui statornică.