Sună ca un clișeu, dar mie îmi place să îmi pun țeluri. De când mă știu miam pus țeluri, mai ales de Anul Nou, apoi mam străduit să mi le ating. Multe din rezoluțiile Anului Nou eșuează pentru că oamenii și le pun din entuziasmul momentului (sau din sentimentul de vină), iar apoi le uită prea repede sau le ignoră. Cu mine nu este așa. Dar am observat că eu am tendința să fiu prea ambițioasă. Îmi ating unele țeluri și totuși rămân descurajată, sau uneori îmi ating unele țeluri care erau semi-importante dar nu și pe cele mai importante. Și asta nu pentru că nu mă gândisem la țelurile mele și nu muncisem sistematic să le ating, ci pentru că nu îmi făcusem un plan realist, luând în calcul propriile mele limitări sau nu am inclus suficient timp pentru „a trăi pur și simplu”.

Recent miam revizuit rezoluțiile mele din ultimii opt ani, care erau o combinație între realizări în muncă, țeluri de fitness, locuri unde doream să merg și lucruri pe care doream să le învăț sau în care doream să devin mai pricepută.

Primul an

Îmi stabilisem zece țeluri și am împlinit complet doar două; iar la câteva am ajuns destul de aproape – spre exemplu îmi plănuisem să alerg 1000 km întrun an și am alergat 850.

Ceva interesant ce am observat revizuindumi țelurile la sfârșitul anului a fost că le vorbisem mult oamenilor despre cele două pe care leam atins, ceea ce, bineînțeles, că ma motivat să le urmez.

Am mai observat și că erau cel puțin două lucruri pe lista mea despre care miam dat seama mai târziu că fie „Nu prea mai vreau să fac asta”, sau mă întrebam „Oare cum a ajuns asta pe lista mea?”. Erau mofturi, nu țeluri.

Al doilea an

În încercarea de a învăța din anul precedent, mi-am spus că îmi voi pune „doar unul sau două țeluri la fiecare categorie”. Dar am ajuns în final cu șase categorii și opt țeluri. Toate erau personale, așa că după câteva luni am mai adăugat și șapte țeluri legate de muncă. Așa că totalul meu de 15 țeluri erau chiar mai multe decât în anul precedent.

Însă de data asta am făcut o regulă foarte clară: dacă nu este ceva specific și măsurabil, nu poate ajunge pe listă. Se pare că asta ma ajutat fiindcă am eliminat 11 din cele 15.

Al treilea an

Întro altă încercare de ami îmbunătăți metodele, mam decis să mă concentrez doar asupra unui singur țel mare și cuprinzător. Dar bineînțeles că au apărut alte 16 sub-țeluri; însă toate interconectate și organizate pas cu pas și a mers în mare parte. Ei bine, am atins nouă dintre ele. Însă progresul a fost valabil și am fost bucuroasă cu el.

Al patrulea an

Miam pus șase țeluri. Am atins cinci. Am făcut câteva lucruri diferit față de anii precedenți:

  • La fiecare sfert de an miam revizuit țelurile și progresul.
  • Am ținut o listă curentă cu toate realizările mele, atât pe plan profesional cât și personal.
  • Miam făcut o listă cu „nu mai continua” – aceasta a fost o revelație pentru mine! Citisem undeva despre asta și avea sens. Ca să am mai mult timp pentru lucrurile pe care doream să le fac, miam dat seama că trebuie să îmi eliberez timp de undeva și o spun cu bucurie că am oprit cu succes trei dintre lucrurile pe care nu mai doream să le fac.

Al cincilea an

În acel an realitatea vieții mia făcut țeluri foarte ușor de stabilit – au fost două mari care nu erau opționale – să îmi iau o slujbă nouă și un apartament nou – și leam atins.

Apoi a trebuit sămi pun și altele, opționale. Au fost șase. Am atins trei.

Al șaselea an

Am schimbat numele listei mele, de la „Țelurile Anului Nou” în „Ce doresc anul acesta”. (Miam notat și „modalitățile” de a le atinge, acolo unde era posibil.)

Am dorit nouă lucruri. Am primit șase.

Al șaptelea an

Am mers din nou cu lista „Ce îmi doresc”. Am ținut tot doar două lucruri principale; dar ca să le împlinesc miau trebuit alte șapte țeluri, pe care eu le numesc „țeluri suport”. Trei din șapte au mers bine și erau cele mai importante pentru mine. Dar nu am realizat complet nici unul din cele două principale. Se pare că au fost puțin prea multe pentru mine chiar și cu numai două! Erau prea mari.

Al optulea an – în prezent

Scurta recapitulare mia arătat că oricât de realistică aș fi vrut să fiu, întotdeauna îmi luam prea mult. Dacă îmi puneam 10 țeluri, atingeam șapte. Dacă îmi puneam șase, atingeam trei. Dacă îmi puneam trei, atingeam unul sau două.

Așa că anul acesta merg cu ceea ce eu cred că este un plan strălucit: Doar un singur țel. Nu voi mai avea nicio scuză – îl voi atinge. Cu un singur țel sunt sigură că mă voi concentra asupra lui și îl voi atinge.

Mai am și lista mea de „Dorințele vieții” la care adaug cu regularitate, iar pe aceea nu am limitato (așa că în prezent am trecute în ea 40 de dorințe!). Acestea nu au dată de expirare la sfârșitul anului și oricum, suntem liberi să ne dorim și să visăm. Pe de altă parte atingerea țelurilor necesită claritate, concentrare, timp, efort și o doză sănătoasă de realism.