Vecinul nostru, dl. Chen, mi-a răspuns cu entuziasm la „Bună dimineața” adăugând „Nu-i așa că este o vreme minunată astăzi!” Privindu-l cum se îndepărtează zgobiu și zâmbitor, ceea ce eclipsa părul cărunt și ridurile, n-am putut să-mi stăpânesc uimirea. Până de curând dl. Chen abia îmi răspundea la salut și nu prea zâmbea și nu vorbea cu nimeni. Bolile cronice îl marcaseră cu o încruntare deprimantă, umerii lăsați și mersul încet. Ce a adus această schimbare minunată?
Când i-am spus astea surorii mele mi-a explicat că fiica d-lui Chen născuse de curând. „El se bucură să aibă un nou nepot!” îmi spuse ea. Am dat din cap uimită de câtă împlinire, bucurie și menire i-au putut aduce d-lui Chen un bebeluș plângăcios și neajutorat.
Transformarea dl. Chen mi-a reamintit ce bucurie și inspirație a fost și verișoara mea Katie pentru bunica mea. Cu un an înainte, din cauza unui atac de cord, memoria, capacitatea de comunicare și mobilitatea bunicii au avut mult de suferit. A început să-și petreacă zilele moțăind pe scaun sau privind la televizor și se arăta mereu dezinteresată când încercai să vorbești cu ea.
Apoi s-a născut Katie. Chiar și când Katie avea doar câteva zile bunica stătea cu orele aplecată peste pătuț, legănând-o, ascultându-i gângurelile și jucându-se cu degețelele ei micuțe. La un an Katie stătea în poala bunicii și își împărțea jucăriile cu ea. Acum, că are doi ani, îi place să strângă mâna zbârcită a bunicii cu mânuța ei grăsulie și să o tragă să meargă cu ea afară la plimbare.
Condiția fizică a bunicii nu s-a îmbunătățit, însă Katie o face să zâmbească, să vorbească și chiar să râdă. Există ceva cu adevărat magic în dragostea și inocența copiilor și în capacitatea lor de a înmuia și de a înveseli inimi, așa cum adulții nu o pot face, așa cum nepotul d-lui Chen l-a motivat pe el și așa cum Katie a motivat-o pe bunica.