Recent am dat de un binecunoscut verset biblic pe care l-am citit, l-am auzit şi chiar l-am citat de sute de ori, dar când am meditat asupra lui şi m-am gândit la aplicabilitatea sa practică şi la enormitatea consecinţelor ignorării sale, am înţeles şi mai bine importanţa lui.
Matei 6:14-15 spune: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”.
Nu există jumătate de măsură cu acest verset. Fie iertăm, fie nu, are o consecinţă directă asupra relaţiei noastre cu Dumnezeu.
Puţin mai târziu apostolul Petru pune întrebarea evidentă: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
Iisus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte”. 1
Asta ar fi 490 de ori. Iisus a folosit un număr destul de mare tocmai pentru a evidenţia faptul că nu avem nici o justificare pentru a nu ierta.
Pentru a sublinia lucrul acesta El a folosit un alt număr foarte mare în povestea cu regele care a vrut să-şi facă socotelile cu servitorii şi supuşii lui:
Un om datora regelui zece mii de talanţi. Un talant are 2000 uncii (57 kg), deci omul acesta datora regelui 20 de milioane de uncii, care probabil era în aur sau argint. Dacă era în argint atunci astăzi ar fi echivalentul a aproximativ 400 milioane $; dacă era aur atunci ar fi cam 25 miliarde $. În orice caz era o sumă enormă. Deoarece omul nu putea plăti regele porunceşte ca el, soţia, copiii şi tot ce avea să fie vândut. Omul îl imploră pe rege să aibă răbdare şi din milă regele îl iertă de toată datoria.
Din nefericire, servitorul iertat se întâlneşte mai târziu cu un alt servitor care îi datora o sută de dinari – un dinar este cam 20 $ azi, ceea ce înseamnă că celălalt servitor îi datora 2000 $ – în orice caz, o sumă cu mult mai mică decât propria sa datorie de care el fusese iertat. Totuşi, servitorul iertat îl pune în închisoare pe colegul său deoarece întârziase să-i plătească datoria.
Când regele află de lucrul acesta îl cheamă la el pe servitorul iertat şi îi spune:
„Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?” Şi regele s-a supărat şi l-a băgat şi pe el în închisoare.
Iisus încheie povestea aceasta cu o afirmaţie îngrijorătoare: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” 2
Există momente când alţii păcătuiesc împotriva noastră sau ne rănesc – fie intenţionat, fie neintenţionat – tot aşa cum există momente când noi îi rănim pe alţii sau păcătuim împotriva lor. Poate uneori oamenii ne tratează nedrept, ne păcălesc, ne fură, sau ne vorbesc urât pe la spate. Poate ne înşeală sau îşi calcă cuvântul. Oricare ar fi situaţia, oricare ar fi vina, oricare ar fi durerea, ni se porunceşte să iertăm.
Iertarea nu înseamnă că persoana s-a îndreptat sau că nedreptatea făcută a fost remediată. Înseamnă doar că în loc să te concentrezi să dovedeşti cine are dreptate şi cine nu, laşi lucru acesta în mâna lui Dumnezeu, împreună cu consecinţa faptelor persoanei. Tu alegi calea iertării.
Cu toţii păcătuim şi cu toţii nu ne ridicăm la nivelul harului lui Dumnezeu. 3 Precum slujitorul nemilor, cu toţii datorăm foarte mult lui Dumnezeu – o datorie atât de mare pe care nici unul dintre noi nu o poate plăti. Prin Iisus, Dumnezeu ne-a iertat această datorie; însă ne cere în acelaşi timp să-i iertăm în acelaşi fel şi noi pe alţii.
Privind lucrurile din acest punct de vedere – şi anume că dacă nu îi iertăm pe alţii când păcătuiesc împotriva noastră atunci nici Dumnezeu nu ne va ierta când vom păcătui împotriva Lui – poate fi îngrijorător. 4 Dacă arătăm milă, atunci ni se va arăta milă. Dacă iertăm, atunci vom fi iertaţi.
„Astfel, deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţă, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” 5