Este greu să-ţi „iubeşti aproapele ca pe tine însuţi” 1 dacă încrederea în tine însuţi este scăzută. Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare dintre noi să fim unici şi ne-a înzestrat în mod echilibrat cu puncte tari şi cu slăbiciuni. Problema apare atunci când ne comparăm cu alţii şi cu situaţiile lor, sau ne măsurăm după standardele de succes ale societăţii şi ajungem să fim mereu nefericiţi.

Dacă te simţi şi tu aşa uneori, ia în considerare aceste sugestii pe care eu le-am găsit foarte bune în a ridica moralul:

Analizează-ţi valorile personale de bază şi, dacă este nevoie, fă unele schimbări. Întreabă-te ce este mai important – sănătatea ta sau imaginea ta? Să faci bani sau să ai linişte sufletească? Munca ta sau să petreci timp cu familia? Şi aşa mai departe. Dacă stabileşti ce este cel mai important pentru tine te ajută să ai obiective clare către care să ţinteşti.

Să crezi că tu eşti foarte special pentru Dumnezeu. Domnul te cunoştea chiar înainte să te fi născut. „Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele”. 2

Fă-ţi o listă cu punctele tale forte. Ce îţi place la tine însuţi? Nu te uita la lipsurile sau slăbiciunile tale ci la ceea ce este bun la tine, la talentele tale, la calităţile tale. Poate eşti creativ, bun, vesel, inteligent, tolerant, generos. Deşi trebuie să ne recunoaştem slăbiciunile ca să ni le putem ţine sub control, este de asemenea important să ne recunoaştem potenţialul. „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat”. 3

Să fii recunoscător pentru tot binele pe care îl ai în viaţa ta. În orice situaţie te-ai afla încearcă să identifici ceva pozitiv pentru care să fii recunoscător, amintindu-ţi că „necazurile sunt structura de oţel pe care se clădeşte caracterul”. 4

Când înveţi să înţelegi şi să te îngrijeşti de nevoile tale emoţionale vei putea să te interesezi şi de alţii şi să fii o mare influenţă pozitivă pentru cei din jurul tău. Schimbarea începe din interior pe măsură ce laşi lumina şi iubirea lui Dumnezeu în fiinţa şi în viaţa ta.


  1. Matei 22:39
  2. Psalmul 139:14-16
  3. Romani 12:6
  4. Douglas Meador