În copilărie, când eram la bunici, stăteam uneori întinsă în pat ascultând televizorul de la parter și privind la tablourile de pe pereți. În unul din tablouri era o femeie cu părul roșcat, în cămașă de noapte, ținându-se cu putere de o cruce de piatră în mijlocul mării furtunoase. În jur pluteau bucăți dintr-un vas naufragiat iar valurile amenințau să o tragă înapoi în apă, însă ea privea țintă către cruce și se ținea de ea cu toată puterea ei.

Pe atunci nu prea înțelegeam semnificația acelui tablou și îmi amintesc că mă gândeam la el când mă lua somnul. Mă întrebam de ce se ținea atât de strâns femeia de cruce și de ce nu se ținea de o altă bucăta de lemn ce plutea în jurul ei. Mi se părea că îi era foarte greu să se țină.

Cu trecerea anilor, pe măsură ce am avut de înfruntat și eu situații de criză în credință, tabloul a început să aibă mai multă semnificație pentru mine. În acele situații am încercat să mă țin de alte lucruri care și-au făcut treaba de a mă ține la suprafață însă viața mea nu avea nici o direcție sau scop. Mi-am dat seama că dacă mă țin de Dumnezeu, mai ales atunci când este greu, acesta este lucrul cel mai important.

Mai există și o altă semnificație, mai profundă, a acelui tablou, de care mi-am dat seama când l-am văzut după mai mulți ani: tabloul era în mare parte întunecat, cu excepția unei raze de lumină care lumina direct crucea. Mi-am dat seama că exista și un alt motiv pentru care femeia se ținea de cruce şi nu de o bucată de lemn de pe lângă ea. Ar fi putut pluti pe bucata de lemn, dar în întuneric, însă ea a preferat să stea în lumină.

Pornind în noul an și înfruntând o lume plină de probleme necunoscute poate fi înspăimântător. Nu avem decât un singur loc stabil în mijlocul furtunii și o singură lumină în întuneric. Dezastrul, pericolul și moartea ar putea fi peste tot, însă Dumnezeu este lumina și salvarea mea. 1 El este tăria vieții mele și mă va ajuta să rezist.


  1. Vezi Psalmul 27:1.