Îmi plac biografiile. Filmele și cărțile istorice și chiar articolele de pe internet în domeniu sunt o modalitate excelentă pentru a‑ți face o idee despre viața cuiva. Prin exemplele lor lăudabile sau detestabile, putem vedea cum evoluează o viață și ce deznodământ are – faima, rușinea sau obscuritatea. Uneori nici chiar imaginația unui scriitor nu ar putea concepe întorsături de situație precum cele reale din viețile acelor oameni.

Un astfel de exemplu este Lilias Trotter (1853-1928). Recent am văzut un documentar despre ea, intitulat Many Beautiful Things (Multe lucruri minunate), și am fost impresionat de dedicarea și hotărârea ei de a rămâne loială convingerilor ei. A renunțat la faima și succesul de artist celebru pentru a trăi o viață de relativă obscuritate, petrecând 40 de ani în Algeria învățând femei de acolo diverse îndeletniciri care să le îmbunătățească viața. Nu și‑a îngropat talentele creative, fiindcă arta ei a înflorit și în Algeria, însă nu a creat de dragul faimei sau în felul cum își doreau experții de artă. Lilias a creat fiindcă a iubit să observe natura și oamenii și a dorit să împartă cu alții din pasiunea ei.

Jurnalele ei sunt pline de ilustrații și de notițe cu ce a învățat ea de la oameni și din natură: „Margaretele m‑au învățat o lecție despre credință”, și „Torentul glaciar lăptos îmi vorbește cu vocea lui Dumnezeu”. Scrierile lui Lilias ne arată că era fermecată de aventura vieții, a cunoașterii și a adaptării la o cultură nouă și la un limbaj nou. Iubea ceea ce făcea. În ultimele ei însemnări spune: „Am fost mai vie și am avut mai multă bucurie și mai multă creativitate și bogăție decât dacă aș fi stat în Londra”.

Dumnezeu a chemat‑o să facă ceva dificil, să‑și depășească zona de confort, dar ea s‑a bucurat de toate aceste aventuri. Ea și‑a lăsat amprenta nu doar prin arta sa, dar și prin efectul de reacție în lanț pe care l‑a avut în viețile femeilor pe care le-a ajutat. Uneori părea ca și cum turna apă pe un pământ uscat, fără să se vadă niciun rezultat. Dar în deșert există râuri subterane. Copacii își întind rădăcinile adânc, până la aceste surse de apă. Lilias a fost precum un astfel de copac, cu o credință adâncă.

Arta lui Lilias a rămas în mare parte îngropată în pivnițele colecționarilor privați și a muzeelor, până când, recent, istoricii de artă au scos‑o la lumină. Dar dacă măsori succesul prin numărul vieților schimbate și al situațiilor îmbunătățite pentru alți oameni, atunci Lilias Trotter a avut un succes deosebit, iar impactul ei se simte și azi.

În contrast este un alt documentar dramă, intitulat Narcos, despre viața lui Pablo Escobar (1949-1993), baronul drogurilor columbiene și terorist de narcotice. Deși a fost cel mai bogat criminal din istorie, cu o avere estimată (la valoarea de azi) de 55 miliarde de dolari, era din punct de vedere spiritual un cerșetor. După cum spunea Iisus: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți‑vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”.1

Inutilitatea bogățiilor lui Pablo Escobar se poate vedea clar și în faptul că 10% din banii lui în numerar au fost distruși de rozătoare și declarați rebut. Când se ascundea de organele legii, a ars pachete de bancnote ca să se încălzească, iar în final averea lui a fost dată guvernului columbian.

Pe lângă inutilitatea bogăției sale, să ne gândim și la moartea și distrugerea pe care le‑a lăsat Escobar în urma lui. Mii de oameni au murit în haos, iar în timpul domniei lui ca „Rege al drogurilor”, Columbia era considerată capitala mondială a crimei. Impactul negativ la acelor vieți pierdute și ruinate este imposibil de calculat.

Dar chiar și în această situație există o rază de speranță. Fiul lui Pablo, Juan Pablo Escobar Henao, a încercat să comunice cu victimele mâniei tatălui său printr­‑un film documentar, cât și în persoană. El a cerut scuze în numele tatălui său poporului columbian și tuturor celor care au suferit din cauza păcatelor tatălui său. În loc să pună benzină pe foc și să caute răzbunare, fiul lui Pablo a urmat mustrarea lui Dumnezeu și a căutat împăcarea cu El prin primirea iertării de la cei cărora le‑a greșit și prin iertarea celor care au greșit față de el.

Trei povești diferite de viață și ce au lăsat în urma lor. Noi ce rol vom juca în viață și ce vom lăsa în urma noastră?

Sensul vieții este să descoperim, în mod aventuros, cu ce suntem înzestrați. Scopul vieții este să împărtășim cu bucurie lumii darul cu care suntem înzestrați. – Robert John Cook

Care este esența vieții? Să‑i slujim pe alții și să facem bine. – Aristotel (384-322 îdH.)

  1. Matei 6:19-21 ↑