Multe din promisiunile lui Dumnezeu sunt condiționate și necesită o anumită acțiune inițială din partea noastră. Odată ce începem să ascultăm și El începe să ne binecuvânteze. Lui Avraam îi fuseseră promise lucruri mari, dar nici unul dintre ele nu s-ar fi putut împlini dacă el ar fi așteptat în Haldeea. El a trebuit să-și părăsească casa, prietenii și țara și să călătorească pe drumuri necunoscute, în ascultare neclintită, pentru a primi promisiunile. Celor zece leproși pe care Iisus i-a vindecat li s-a spus să se arate preoților și „pe când mergeau au fost vindecați”. Dacă ar fi așteptat să fie mai întâi vindecați înainte să pornească la drum nu ar fi fost vindecați niciodată. Dumnezeu aștepta să-i vindece și în clipa în care credința lor a fost pusă la treabă a venit și binecuvântarea.
Când israeliții erau prinși între armata Faraonului și Marea Roșie li s-a poruncit să meargă înainte. Nu mai era de datoria lor să aștepte în genunchi, în rugăciune, ci să se ridice și să pornească înainte cu credință eroică. După câțiva ani iraeliților li s-a cerut din nou să își arate credința mărșăluind prin râul Iordan deși acesta era la nivelul maxim. Aveau în mâna lor cheia cu care să deschidă poarta Țării Făgăduinței dar poarta nu s-a clintit din balamale decât dacă s-au apropiat de ea și au descuiat-o. Cheia era credința.
Ne este sortit să avem de luptat unele bătălii și gândim că nu vom fi niciodată victorioși și nu ne vom învinge dușmanii. Dar odată ce intrăm în luptă vine Cel care luptă de partea noastră. Prin El noi suntem „mai mult decât biruitori”. Dacă am fi așteptat cu frică să sosească ajutorul nostru ca să intrăm în luptă, am fi așteptat în zadar. Dumnezeu așteaptă să reverse asupra noastră cele mai bogate binecuvântări ale Sale. Mergi înainte cu încredere și ia în posesie ce este al tău. „Eu am început să dau… acum începe și tu să cucerești și să iei în stăpânire”. – J. R. Miller (1840-1912)
Puțin mai multă persistență, puțin mai mult efort și ceea ce pare un eșec fără speranță se poate transforma într-un succes glorios. – Elbert Hubbard (1856-1915)
Credința care merge înainte triumfă. – Autor necunoscut
Nu lăsa treaba de azi pentru mâine; căci cine știe care va fi situația de mâine? Grădina de trandafiri care azi este plină de flori, s-ar putea ca mâine să nu îți mai poată oferi nici un trandafir. – Firdausī (940-1020)