Privindu‑mă în oglinda din sala de gimnastică în timp ce făceam niște mișcări tai chi mi‑a venit în minte un gând surprinzător. Nu am știut că sunt așa de frumoasă.
Să explic. Poate să fi fost un bebeluș adorabil, însă chiar din grădiniță mi‑am dat seama că nu eram cea mai drăguță din clasă. „Drăguță” însemna părul blond sau negru lucios, iar al meu era un maro spălăcit. „Drăguță” însemna ochi mari albaștrii sau maro închis, iar ai mei erau micuți și verzui. „Drăguță” însemna gropițe în obraji și un zâmbet sclipitor, dar al meu era mereu strâmb. Deci, am știut de la o vârstă fragedă că nu mă voi evidenția prin frumusețea mea.
Când m‑am maturizat am înțeles că există așa numita „frumusețe interioară”. Oamenii amabili arată drăguț. Oamenii răi, chiar dacă au trăsături fizice atractive, pierd ceva din adevărata frumusețe. Indiferent cât de perfect le este părul sau trăsăturile corpului, dacă au un suflet rău li se vede pe față. Am decis atunci că voi încerca, oricât de greu ar fi, să mă evidențiez prin frumusețea interioară. Voi încerca să fiu bună. Voi încerca să nu-mi pierd cumpătul. Voi încerca să fiu iubitoare și darnică. Nu voi fi rea.
Dar chiar și așa, nu m‑am simțit niciodată frumoasă. Deci m‑a surprins acel gând.
Poate pentru că m‑am văzut de la distanță în acea oglindă mare cât tot peretele. Poate pentru că, în sfârșit, învățasem acele mișcări lente și grațioase de tai chi. Sau poate încercam să‑mi schimb părerea și să mă văd cum alții s-ar putea să mă vadă. Dar în acel moment m‑am văzut frumoasă și nu mai gândisem demult astfel despre mine.
Nu încercam să par frumoasă. Nu mă comparam cu alții din încăpere. Pur și simplu mă bucuram de mine, de muzica liniștită și de unduirea corpului meu, de libertatea și de sentimentul de realizare că am învățat ceva nou. Iar dacă am învățat un lucru din acel gând a fost că mi‑am dorit să mă fi simțit așa mai demult. Am dorit să nu mă fi comparat, sau criticat, sau judecat. Am dorit să fi petrecut mai mult timp bucurându‑mă de muzică, recunoscătoare că am un corp cu care să mă mișc pe ritmul ei. Am dorit să mă fi provocat mai mult să fac lucrurile care mă fac să mă simt frumoasă.
Poate că în acel moment m‑am văzut așa cum mă vede Dumnezeu, o femeie bătrână care se simte tânără, o femeie care simte bucuria descoperirii și libertatea de a învăța, un copil a lui Dumnezeu, recunoscătoare pentru viața ei și pentru încă o zi în care să‑L slăvesc pe El.