Cum e cu momentele acelea din viață în care totul merge ca uns, în care ți se pare că vezi foarte bine încotro te îndrepți, în care faci progrese … și dintr‑o dată, surpriză! O întoarcere de 180°. Ceva te forțează să te schimbi și te împinge într‑o direcție diferită. O schimbare totală de joc.  

Mie mi se par destul de înfricoșătoare aceste momente „surpriză”. Când nu ai control asupra situației te simți de parcă ai cădea în gol. Nu mă încântă! În asemenea situații, când planurile mele cele mai bune zboară pe lângă mine ca pleava nefolositoare, îmi vin în minte cuvintele: „Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Atunci am de ales între a accepta situația sau a forța lucrurile să revină la planurile mele mult iubite. În realitate nu este întocmai o alegere ci mai degrabă o atitudine mentală. În jumătate din cazuri deznodământul este evident, iar dacă mă țin cu dinții de planurile mele nu fac decât să prelungesc inevitabilul. Totuși, este greu să renunți.

Este precum un dans bun de salsa. Atunci când doi oameni au dansat mult timp împreună au învățat să se „citească” unul pe celălalt și pot interpreta un dans perfect și în sincronie perfectă. În salsa tradițională bărbatul conduce iar femeia este atentă la cele mai mici ghidări ale sale, mișcându‑și trupul urmând conducerea sa. Când cuplul este sincronizat atunci mișcările lor devin ca o extensie a unuia în celălalt și este uimitor! Un cuplu care nu este sincronizat este cam trist de privit. Se calcă unul pe altul pe picioare, uneori chiar cad, iar în cazuri cele mai fericite le lipsește grația pe care ar trebui să o transmită acest dans.

Uneori îmi imaginez viața mea ca pe un dans. Când apar acele „surprize” parcă Îl aud pe Iisus spunându‑mi: Vino. Am dansat de atâta timp împreună încât știi cum să Mă urmezi. Lasă‑Mă să conduc și voi face acest dans să fie spectaculos.

Știu în inima mea că dacă Îl las să aibă controlul nu mă voi împiedica și nu voi cădea. Dar poate fi greu să mă las condusă. Motivul este, de obicei, că simt că am exersat atât de mult rutina anterioară și că am învățat fiecare pas încât nu vreau să schimb ceva. Uneori încerc să conduc eu. Iar rezultatele sunt, ei bine… patetice.

Să te lași condus nu este o primă reacție obișnuită. Firea umană se atașează de un anumit rezultat. Ne place să credem că suntem în control. Consumăm multă energie cu planificările și ne e greu să credem că totul poate fi pierdut în urma unui singur eveniment care ne‑ar putea anula toate planurile.

Însă iată ceva amuzant: în ceea ce privește dansul, toate acele rutine, toate acele dansuri coregrafiate cu grijă și repetate din nou și din nou sunt cele care ajută cuplul să abandoneze dansul planificat și să creeze spontan dansuri complet noi. În viață, toată planificarea, tot antrenamentul și urmarea a ceea ce crezi că vrea Dumnezeu ca tu să faci sunt ceea ce te pregătesc să te adaptezi la surpriză, indiferent care ar fi ea.

Acum o mică observație despre „surprize”. Multe din cele prin care am trecut eu păreau, la început, ca niște „vești proaste”. Mi s‑a respins viza pentru o țară unde aveam la sigur slujba visurilor mele; niște colegi esențiali s-au mutat chiar atunci când proiectul nostru a început să meargă; m‑am confruntat cu boli, accidente, eșecuri la muncă; am pierdut clienți; iar vremea rea mi‑a stricat cele mai perfecte planuri. Aceste lucruri mi‑au catapultat brusc viața în direcții neașteptate. Însă niciuna din acestea nu mi‑a ruinat viața. În unele cazuri calea pe care m‑au dus a fost chiar mai bună decât ceea ce eu plănuisem sau prevăzusem să fie.

Unii din oamenii uimitori pe care îi cunosc au recunoscut că aceste întreruperi neplăcute sunt ca o invitație la un dans special. Ei au atât de multă credință încât pot trece peste neplăceri și sări în timp. Mă impresionează foarte mult lucrul acesta și îi privesc cu tot atâta uimire ca atunci când urmăresc un cuplu dansând și sincronizându‑se perfect. Mă uimește că toate rotirile rapide, înclinările și aplecările dansului vieții lor par că se întâmplă atât de grațios și fără efort. Frumusețea liniștii lor îmi confirmă că modul lor de abordare a „suprizei” este mai bun decât al meu.

Vestea bună este că pot fi sigură că vor mai fi și alte surprize și atunci voi avea ocazia să exersez cum să mă las purtată de situație și să nu mă împotrivesc. Acum, când scriu acestea, știu că vor apărea situații neașteptate pe care nu le pot prevedea. Rugăciunea mea este că mă voi lăsa purtată de dans și că nu mă voi opune și nu mă voi împotrivi – cel puțin cât să nu stric dansul.

Iisus dorește să‑ți facă viața extraordinară și va folosi fiecare rotire, aplecare, îndoire și ridicare ca să creeze cel mai frumos dans, dacă doar te lași purtat de el.