Primele mele amintiri despre Paște sunt de la grădiniță; învățasem un cântecel drăguț despre un iepuraș pe care să‑l cântăm părinților. Apoi, la școala duminicală, când am văzut filme despre viața lui Iisus, despre crucificare și înviere, mi‑am acoperit întotdeauna ochii la scena crucificării. Mă făcea să plâng și nu înțelegeam de ce a trebuit să fie așa.
La 18 ani am avut o experiență personală cu Iisus și am început să studiez Evangheliile. Cu ajutorul profesorului meu și a Duhului Sfânt, am început să înțeleg multe adevăruri despre viață, iar speranța că într‑o bună zi voi merge într‑un loc minunat, numit Rai, ca să fiu cu Tatăl meu ceresc pentru totdeauna a început să‑mi vindece inima frântă, să mă umple cu credință și să‑mi dea un scop în viață. Apoi m‑am căsătorit, am avut copii și mi‑am dedicat timpul slujirii lui Dumnezeu și povestind și altora despre Iisus.
Cu vreo 15 ani în urmă am mers odată la slujba de Paște de la ora 6 dimineața de la biserica mea locală. Biserica era înțesată de oameni și după ce corul a cântat câteva cântece, o tânără de 13 ani a cântat un solo despre crucificare. Descria pas cu pas procesul nedrept al lui Iisus și drumul Său pe Via Dolorosa. După fiecare set de versuri, refrenul spunea:
„Ai făcut totul pentru mine, Doamne; ai făcut totul pentru mine!”
Au început să‑mi curgă lacrimi pe obraz incontrolabil. Dar acum nu erau lacrimi de tristețe, ci de recunoștință. Am fost copleșită cu recunoștință pentru ceea ce a îndurat Mântuitorul meu pentru mine!
În sfârșit înțelesesem întreaga semnificație a Paștelui. Era sunetul învierii, sunetul renașterii, sunetul victoriei. Al iernii care se transformă mereu în primăvară. Felul în care Dumnezeu poate lua chiar și cel mai oribil lucru care s‑a întâmplat vreodată și îl poate transforma în cel mai minunat lucru pentru întreaga umanitate! Și, într‑un sens mai larg, felul cum poate lua o viață frântă și cum o poate reface într‑un lucru așa de minunat!