„De unde să încep?” este probabil cea mai obișnuită întrebare pe care oamenii și-o pun când încep să citească Biblia.
Îmi amintesc de prima mea încercare, când eram tânăr. Am început cu începutul, dar nu am ajuns prea departe și mi-am pierdut interesul pentru Biblie când am ajuns la Leviticul, o carte despre legile din vechime.
Mai târziu, când mi-am mai dezvoltat relația cu Iisus, am descoperit că sunt mai capabil să înțeleg ceea ce citeam. Pavel ne spune: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”. 1 Odată ce Îl cunoști personal pe „autor”, cartea devine cu mult mai interesantă.
Îmi place să citesc destul de des din cartea Psalmilor. Acestea sunt de obicei rugăciune și mă ajută să-mi pun în cuvinte cererile mele. Un psalm poate începe cu chinuri și disperare, însă de obicei se termină cu slavă și cu mulțumire. Sunt 150 de psalmi și dacă citești cinci pe zi poți să îi termini într-o lună. Există 31 de capitole în cartea Proverbe, ceea ce face ca unul pe zi să fie material de lectură pentru o lună.
Evangheliile sunt o bucurie de citit și sunt ușor de parcurs. Eu le citesc cam de câteva ori pe an și am găsit că sunt cele mai bune pentru a mă ține aproape de Iisus și pentru a-mi monitoriza viața.
Un alt sfat este să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute să înțelegi ceea ce dorește El ca tu să înveți din ceea ce citești. Eu revendic de obicei versetul „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale”. 2 Când ajung la un pasaj pe care nu îl înțeleg, studiez mai multe în legătură cu el sau îl pun pe un raft de credință și îl păstrez acolo pentru o altă ocazie.
Nu greșești niciodată dacă citești Biblia. Îți dă hrană sufletească și putere pentru bătăliile vieții.