Când se apropie sfârșitul de an mă concentrez mai mult pe Crăciun. Este un eveniment entuziasmant și mare cât viața. Dar este și aspectul lunii decembrie, ultima lună dintr‑un an foarte obositor.
Acum mă gândesc la încheierea anului, la cum au mers lucrurile și la ce sper să fie diferit în anul următor.
Uneori, în zilele mai ocupate și mai stresante, mă gândesc cât de frumos ar fi dacă toată verva Crăciunului ar fi din dorința de a‑L slăvi pe Iisus și nu din străduința de a ține pasul cu obișnuitele festivități.
Uneori îmi vine să urlu de frustrare când îmi amintesc de rezoluțiile pe care mi le‑am făcut și nu am ajuns să le ating, obiceiurile pe care speram să le depășesc la începutul anului și pe care le mai am încă un an.
Acestea erau unele dintre gândurile mele odată cu apropierea Crăciunului. Dar, apoi, lucrurile s‑au schimbat!
Mergeam pe stradă cu un prieten și mi‑am coborât ochii pe trotuar.
„Hei”, am spus. „Privește aici”.
Prietenul meu îmi răspunse. „Vai, primăriei chiar nu‑i pasă! Găurile astea trebuiau reparate de ani de zile. Cu siguranță nu sunt o bucurie pentru bicicliști”.
Am început să râd. „Nu. Privește. Este o inimă!”
„O!”
Am început să râdem amândoi de faptul că același lucru poate fi privit în două feluri atât de diferite.
Prietenul meu avea dreptate. Era o gaură în drum. Ar fi trebuit să fie reparată. Cineva s‑ar fi putut împiedica. Probabil cineva chiar s‑a împiedicat.
Dar era drept și faptul că semăna cu o inimă.
Am privit acel incident ca pe o modalitate de a reflecta asupra acestui an. Este cam așa:
Oamenii au fost răi.
Eu am greșit.
Iarna a fost rece.
M‑a întristat.
Prietenii și familia au murit sau au plecat.
Și o gaură este în drum.
Dumnezeu este loial.
Am fost iubit.
Am avut succces.
Vara a fost călduroasă.
Iisus a stat cu mine.
Am atins inimile oamenilor.
Aceasta este inima.
Ceea ce vreau să spun este că anul acesta, de Crăciun, voi privi inima, nu gaura din drum. Cu unsprezece luni în urma mea, în acest decembrie voi sărbători ceea ce este pozitiv, voi sărbători progresul și bucuria.