Ai avut vreodată un tort care era mai mult glazură, sau fondant, decât tort? Când mănânc un astfel de tort de obicei eu dau la o parte glazura și mănânc doar tortul. Partea de deasupra este oricum doar zahăr, iar eu prefer partea mai consistentă, de ciocolată.
Nu îmi plac nici unele pâini – cele de felul când muști din ele parcă nu rămâi cu nimic în gură. Așa cum există torturi și pâini pline cu nimic, există și conversații pline cu nimic.
Sunt conversații unde încercăm să ne dăm bine în ochii cuiva, când ne exagerăm realizările sau circumstanțele. Când prezentăm o imagine neadevărată a noastră.
Când nu suntem autentici în comunicațiile noastre este ca și cum înlocuim conținutul cu zahărul, din care oamenii au o limită. Este ciudat, dar toată lauda noastră de sine pare să aibă efectul opus celui dorit. Oamenilor le place de obicei de cei care nu se tem să fie ei înșiși și au o reacție negativă față de cei care încearcă din greu să se facă plăcuți.
Există cineva și în Biblie care știa despre a fi autentic. Lui Ioan Botezătorul nu‑i păsa de ce credeau alții despre el. Purta o haină din păr de cămilă, mânca lăcuste și miere și probabil nu s‑a bărbierit niciodată. Cred că nu a încercat să pară mai plăcut altora.
Nu s‑a arătat mai presus. Din contră, când a fost întrebat dacă el era Hristos nu s‑a temut să spună: „vine Acela care este mai puternic decât mine și căruia eu nu sunt vrednic să‑i dezleg cureaua încălțămintei”.1 El a spus adevărul tot timpul, de aceea a câștigat încrederea unora.
Într‑o societate plină de exagerări, cei care nu se tem să fie reali și sinceri despre cine sunt sau ce susțin ies în evidență.
Ține de a avea curajul să fii așa cum te‑a creat Dumnezeu să fii și să rămâi fidel acelei viziuni.
Mă preocupă lucrul acesta fiindcă știu că este un aspect din viața mea care necesită îmbunătățire continuă. Până acum am două lucruri care mă ajută să mă prezint cu sinceritate altora.
Primul, să petrec timp cu Dumnezeu. Când petrec suficient timp cu Dumnezeu nu mă mai preocup de ce gândesc alții despre mine. Nu mai încerc să creez o imagine așa cum cred că ar trebui să fiu și sunt mulțumită să știu că Dumnezeu știa ce a făcut atunci când m‑a creat. Am aflat că dacă petrec timp cu El, El îmi arată la ce s‑a gândit când m‑a creat și m‑a pus acolo unde sunt acum.
Al doilea, să fiu deschisă. Trebuie să‑i las pe oameni să mă cunoască sub fațadă. Este firesc să vrei ca oamenii să gândească bine de tine. Nu știu dacă voi putea depăși vreodată dorința de a fi admirată și iubită, dar greșesc când gândesc că o versiune inventată a mea este mai bună decât cea reală. Oamenii pe care eu îi admir sunt cei care și-au dezvăluit inima față de mine – prieteni, mentori și alții care au dat la o parte conversațiile obișnuite ca să vorbească din inimă.
Dacă hotărâm să fim realise schimbă complet interacțiunea noastră cu ceilalți fiindcă este mult mai bine să comunicăm ceva substanțial decât un mult nimic.
- Luca 3:16 ↑