Biblia povestește despre o situație, când Iisus se întoarce în orașul Său natal. Cred că este una dintre cele mai triste povești din Biblie, rezumată prin ultimul verset al capitolului: „Și n‑a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinței lor”. 1
Acești oameni Îl cunoșteau pe Iisus. L‑au urmărit crescând și presupun că nu se așteptau la prea mult de la El. Așa că atunci când a revenit în orașul Său natal, după ce a făcut miracole în alte locuri, lor le era greu să creadă. „Oare nu este el fiul tâmplarului?” 2 s‑au întrebat ei. Îmi dă impresia că parcă spuneau: „Îl știm pe tipul acesta. Nu e decât un tâmplar – nu poate face El ceva măreț. Nu poate fi El fiul lui Dumnezeu, sau așa ceva”.
Tot așa cum acestor oameni le‑a lipsit credința în Iisus și în puterea Lui și nouă ne poate lipsi credința în noi înșine și în felul cum poate Iisus să lucreze prin noi. Ne înfrânăm din cauza mentalității negative despre noi înșine. Nu credem că suntem capabili să facem anumite lucruri și de aceea, de cele mai multe ori, nici nu încercăm.
Eu am o cățelușă al cărei singur scop în viață este să fie în centrul atenției. Ar face aproape orice să facă pe cineva să o mângâie. Este foarte hotărâtă și extrem de încăpățânată și nu prea lasă pe nimeni să o oprească să‑și atingă scopul de a primi atenție totală. Dacă stau pe canapea cu laptopul în poală mi se bagă pe sub braț și încearcă să împingă laptopul deoparte – sau se urcă direct peste el, dacă poate. Dacă gătesc sau fac curățenie, se plimbă printre picioarele mele și așteaptă să mă uit la ea. Iar dacă sunt undeva unde nu ajunge la mine dă din lăbuțe în aer până când cineva o observă și o mângâie. Ea dă un înțeles nou expresiei „dornic de atenție”.
Singurul loc unde nu a încercat să sară a fost patul meu. Este de două ori mai înalt decât ea și chiar dacă se ridica pe picioarele din spate tot nu putea să vadă pe pat. Așa că stătea lângă el, cu o privire patetică, și aștepta ca cineva să se încline la nivelul ei și să îi dea atenție. Nu a încercat niciodată să sară pe pat pentru că era prea înalt.
Până în ziua când și‑a dat seama că o poate face.
Într‑o seară a făcut o săritură disperată și, surprinzător, a reușit să sară pe pat. Acum crede că poate să stea pe pat oricând dorește.
Cam supărător, dar m‑a pus pe gânduri că poate și pe noi ne reține uneori ceva din lipsă de încredere. Ne gândim că nu putem și de aceea nici nu încercăm.
Am auzit recent multe povești despre oameni care au fost capabili să‑și ia slujbe pentru care nu erau calificați, dar au fost dispuși să încerce.
Cunosc pe cineva care a ajuns inginer și lucrează cu produse de instalații sanitare de înaltă tehnologie. Nu are pregătire în domeniu și nu cred că s‑a gândit vreodată la această profesie. Dar i s‑a ivit ocazia acestui post în domeniu, a făcut niște cursuri și acum se descurcă destul de bine.
Un alt prieten are o slujbă de dezvoltator de web. Încercase el puțin chestia asta și înainte, dar știa foarte puține în domeniu. Totuși, deși a avut multe de învățat, a reușit mai bine decât s‑a așteptat – din simplul motiv că a fost dispus să facă primul pas.
Cu tine cum rămâne? Îl împiedici și tu pe Iisus să facă ceva special în viața ta – ceva ce ți‑ai dori dar nu ești sigur că poți face – din cauza necredinței tale în puterea Sa de a lucra prin tine? Ți‑ai spus și tu de prea multe ori „nu pot” încât ai ajuns să nu mai crezi că, poate, chiar poți să o faci?
Unii consideră că este o dovadă de modestie să ai o părere inferioară despre tine și despre abilitățile tale. Apoi își spun și tot felul de lucruri ca să se scuze, cum ar fi „Nu sunt atât de deștept”, sau „Asta este o slujbă pentru cei talentați”. Această părere negativă pe care o avem despre noi înșine poate ajunge să ne înfrângă.
Dumnezeu are planuri pentru fiecare dintre noi. Nu este nicio îndoială. Poate că ceea ce a plănuit El pentru tine diferă de ceea ce te‑ai aștepta tu; dar dacă Îl lași să te folosească atunci El o va face. Un alergător olimpic nu pornește în cursă cu gândul că poate va câștiga. Și cu siguranță nu pornește cu gândul că nu poate câștiga. El pornește cu gândul că va câștiga și aleargă de parcă are deja medalia. „Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul!”. 3
Dacă știi că Dumnezeu are așteptări mari de la tine, atunci poți să începi să te aștepți și tu la mai multe de la tine. Fă primul pas, chiar dacă pare înfricoșător, iar apoi continuă să alergi.