Adaptarea din 2015 a poveștii cu Cenușăreasa portretizează o tânără femeie care își trăiește viața după motto‑ul învățat de la părinți înainte ca aceștia să moară: „Să ai curaj și să fii bun”.

Gândindu‑mă recent la ce vrea Dumnezeu de la om, mi‑am amintit de acest mesaj. De ce ne‑a pus Dumnezeu aici? Teologii explică că Biblia ne spune era deja o comuniune de trei persoane într‑una: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care avreau dragoste perfectă și infinită între ei și nu aveau nevoie de nimic. Ei ne‑au creat pentru ca mai multe ființe să se poată bucura de acea dragoste. Inima lui Dumnezeu se revărsa cu atât dragoste încât a dorit să o împărtășească cu alți oameni.

Iisus a spus că cel mai important lucru în existența noastră este să‑L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot gândul nostru, și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine.1 Iar curajul este cam la fel de important, fiindcă de multe ori ai nevoie de curaj să iubești, să faci ce este bine, să‑i protejezi pe alții de rău și să te confrunți cu dificultățile zilnice ale vieții.

I‑a trebuit lui Dumnezeu dragoste infinită și curaj infinit să‑L trimită pe Fiul Său în lumea noastră frântă ca un mic bebeluș, să umble pe drumurile noastre prăfuite și să împărtășească din durerile și bolile noastre. Și i‑a trebuit lui Iisus dragoste infinită și curaj infinit să treacă prin durerea vieții și tortura morții pe cruce ca noi să avem viața veșnică!

Filmul arată că Cenușăreasa n-ar fi putut îndura toate dificultățile fără aceste două virtuți importante și sunt convinsă că nici noi n‑am putea. Trebuie să alegem să mergem mână în mână cu bunătate pentru alții, chiar și când nu cunoaștem drumul înaintea noastră. Și trebuie să avem curajul să facem față oricărui lucru care ne vine în cale, cu credința că Tatăl nostru ceresc ne călăuzește în iubirea și înțelepciunea Lui.


  1. Vezi Matei 22:37-39.